Dotare nouă pe toate autobuzele din Buzău

Adio fapte anti-sociale în autobuzele din Buzău.

Gică Toader, director Trans Bus: „Toată flota noastră, însemnând peste o sută de autobuze, va fi dotată cu camere de supraveghere. Vor fi câte patru camere pe fiecare autobuz. Prima în dreptul șoferului, a doua în spatele autobuzului cu vedere spre interior, a treia pe exterior cu vedere înspre uși și a patra în spatele cabinei șoferului. Orice punct din autobuz va fi vizibil, iar imaginile de pe toate cele patru camere vor fi stocate o perioadă în serverele noastre”

Camera de supraveghere de la șofer
Camera din spatele autobuzului
Camera din spatele cabinei șoferului

Cu asemenea sistem de supraveghere video, ar trebui ca faptele anti-sociale (furturi, tâlhării, agresiuni etc.) din autobuze să conveargă spre zero.

Orice infracțiune va fi înregistrată, păgubiții pot cere înregistrarea, iar poliția va avea materialul probator la dispoziție în doar câteva minute!

Avertisment pentru cei puși pe rele: „Atenție, veți fi văzuți!”

Trans Bus e compania Primăriei Buzău care s-a modernizat cel mai mult în ultimii ani, iar eforturile vor continua.

De la „cotinețele” maxi taxi, cu călători înghesuiți și cocoșați, s-a ajuns la aer condiționat, supraveghere video, plata călătoriei prin SMS ori cu cardul, iar în curând wi-fi și afișaj electronic care va anunța stațiile precum la metrou.

Peste câteva săptămâni vor fi trimise în trafic și cele 13 autobuze electrice nou-nouțe

Citește și:

loading...

3 comentarii la „Dotare nouă pe toate autobuzele din Buzău

  • Ce pot să zic, felicitările mele. Poate pe lângă faceți și la toate autobuzele (unde se poate, la Mercedes Citaro și Volvo 7700 e posibil) cabină complet închisă ca la BYD-urile chinezești.

    Răspunde
  • O mare utilitate a camerelor video ,va fi contestarea amenzilor primite de calatori in mod abuziv de la controlori!

    Răspunde
  • Dacă cei puși pe rele sunt, ATENȚIE!, văzuți, cum procedează municipalitatea în acest caz? Lasă infracțiunea să curgă iar apoi o pereche de organe constată, sau există un taskforce ceva, cu monitorizare, dispecer, intervenție operativă? Adică vom constata tâlhăria, ori o vor stopa în timp util? La pubelele de gunoi am înțeles că ”recuzita” video nu e bună. Dacă nu există niciun plan, eu zic că sigur ”SE VA FACE!”.
    Costik ar orândui lucrurile mult mai bine pentru oameni dacă i-ar lăsa pe angajați să devină campioni la solitaire iar informațiile, dezbaterile și ideile să și le ia din sursele astea populare. Din fericire pentru noi, e și fudul, n-ascultă decât de câțiva și buni, ceea ce-i va pricinui o sursă de mirare la alegeri. Cam ca la referendum.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.