Două tuneluri uitate, dar care pot rezolva o mare problemă!
În buletin îl cheamă Florea Popescu. Dar sătenii îi spun nea Puiu.
E legumicultor din Mărăcineni, are în fiecare zi pământ pe mâini.
Ei bine, mulțumită lui nea Puiu, civilizația are șanse de a ajunge mai repede la Mărăcineni și, mai sus, pe Valea Slănicului.
Se știe, cei din Mărăcineni se zbat de ani buni (chiar zeci) să tragă gaze în comună.
Numai că, între Vernești, unde e țeava, și Mărăcineni trece un canal larg – folosit pentru producerea de energie (există o hidrocentrală pe acest canal).
Toate proiectele s-au oprit până acum când s-a pus problema trecerii țevii de gaz peste/pe sub canal.
Nea Puiu, țăranul, pare să fi venit cu ideea salvatoare. „De ce vă chinuiți atâta ? Știu eu două tuneluri care trec pe sub canalul energetic”, a anunțat buzaulinreportaje.ro.
Spusele legumicultorului i-au făcut pe șefii Primăriei Mărăcineni să tresară. S-a plecat imediat într-acolo. Surpriză plăcută.
„Da, e o descoperire ce se poate dovedi foarte importantă. Nu știam de aceste tuneluri. Sunt două, unul lângă altul, în perfectă stare, de 2,7 metri lățime și 3 înălțime. Dacă iese proiectul, Nea Puiu va fi un mic erou local. Personal, adică pe banii mei, îi voi băga gaze la el în gospodărie”, a spus C-tin Dumitru, city-manager la Mărăcineni, și cel care se zbate ca acest proiect să prindă viață.
Pe 10 februarie va ajunge la Buzău, adus de Marcel Ciolacu de la București, directorul Trans-Gaz. Va fi o ședință mare în care se va discuta despre proiectul tragerii țevii de gaz a Trans-Gas către Mărăcineni și de aici, în sus, spre Săpoca, Cernătești și Beceni.
„Traversarea canalului energetic era cea mai mare problemă a proiectului. Îi voi prezenta domnului director această variantă. Tunelurile au chiar și cârligele de prindere a țevii. Acum rămâne ca specialiștii să se pronunțe, dar părerea mea e că aceasta e varianta optimă. Nu mai e nevoie de o altă lucrare, de cheltuieli și aprobări care ar consuma mulți bani și timp. Țeava da gaz va trece pe aici, iar apoi vom face o supratraversare a râului Buzău. Și aici avem noroc, albia Buzăului e cea mai îngustă în zona tunelurilor”, a adăugat C-tin Dumitru.
În caz că lucrurile vor merge șnur, există posibilitatea ca în aproximativ un an să înceapă efectiv lucrările.
Dacă vor avea și gaze (după apă curentă, canalizare și transport), atunci cei din Mărăcineni vor trăi ca la oraș.
Pe lângă confortul cetățenilor, se creează și premisele dezvoltării economice a zonei. De la Mărăcineni, țeava de gaze va merge spre Săpoca, Cernătești și Beceni.
Sursa foto: buzaulinreportaje.ro
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Citește și: De la 30 a ajuns la 95! Aproape o minune pt. o firmă de stat! CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Dă, mai jos, CLICK pe „Îmi place” pentru a primi zilnic știrile buzoienii.ro pe facebook.
dar la Vernesti, unde e teava, de ce nu se fac proiecte pentru aducerea gazelor la portile localnicilor, acestia urmând a se bransa?
ca in prezent e doar la sosea
E un noroc mare să ai în comună un om cu simțul orientării precum nenea Puiu – sau Florea Popescu ! Deși sunt … detașat de problemă e bine că prin soluția găsită se vor evita cheltuieli în plus și se va grăbi introducerea rețelei de gaze … Mai rămâne ca și tânăra generație să rămână să trăiască și să se dezvolte în comună – căci sunt absolut toate condițiile ca la oraș – plus un aer ceva mai curat ! Nu de alta, da-i păcat de mâinile îndelung muncite în brazda agricolă ale unuia ca nenea Puiu , satele nu s-ar mai depopula iar orașul nu va mai fi sufocat de … țărășani…
Asa e cand esti manager, stai numai in birou, in vila, in jeep si in excursii… habar nu ai de lumea care te inconjoara, ai propriul tau univers de lux ce nu are nici o legatura cu realitatea cetatenilor.
Pai la ei se zbate city-managerul la voi cine sa se zbata? Daca erai neam city-managerul din comuna aveai si gaze in casa si iluminat public in curte(chiar si in casa din reteaua publica) cum se poarta pe la voi intre Buzau si Candesti.
Cine nu are batrani sa isi cumpere! Bravo ,nea Puiule! Cu oameni ca mata pe care ii mai intereseaza si binele comun,mai avem o sansa.
TEAVA DE GAZE ESTE LA VERNESTI, IAR VERNESTIUL NU ARE GAZE. SE VAD OAMENII GOSPODARI….!
Tunelurile sunt proprietatea Ieelif
…scuze…șters. O fi ceva ilegal ?
Păi e normal să nu fie amintit în acest reportaj primarul de la Beceni?
Într-o zi de august 2018 acest primar a fost informat de existența programului național de dezvoltare a rețelei de gaze.
A acționat în consecință…având asociația de comune din 2015.
Com.Maracineni a intrat în această asociație în data de luni 28.01.2019…!!!
Hai să facem treaba…lăsați laudele și atribuirea de merite.
Frumoasă țară proastă nație .
La Spătaru? Este țeavă la sosea! Alo, domnul primar Moise ?
Nu va trece nicio țeava prin tunel. Interzis la lege, prin riscul de acumulare gaze in tunel. Asa ca, tot subtraversarea râului este soluția.
In rest, ne putem da cu părerea, ce e bun…ce nu e bun…de ce unii fac, alții nu.