După patru luni de la suspendarea activității, vineri are loc inaugurarea

Vineri de la ora 11.00 va avea loc inaugurarea noului sediu al bibliotecii județene din Galleria Mall.

Biblioteca va funcționa la etajul unu, lângă Happy Cinema

La patru luni și jumătate distanță de momentul în care biblioteca de pe Bd. Unirii și-a suspendat activitatea cu publicul, iar angajații au început mutarea cărților și a întregului calabalâc în centrul comercial.

Imobilul de pe Unirii va fi reabilitat (proiect cu fonduri europene), iar biblioteca va sta la Galleria Mall între cinci și zece ani.

Emanoil Neagu și Sorin Burlacu, în momentul preluării spațiului de la Galleria Mall

„Galleria Mall ne-a făcut de departe cea mai bună ofertă. Condițiile oferite sunt la superlativ, locația e una accesibilă, cititorii dar și angajații bibliotecii beneficiază d ecele mai bune condiții. Va exista și o colaborare cu Happy Cinema, dimineața când nu sunt filme vor putea avea loc lansări de carte, întâlniri cu personalități, diverse evenimente culturale. Avem mai multe proiecte în cap, vom profita de această locație mai tinerească, mai modernă, pentru a atrage cât mai mulți elevi către bibliotecă și lectură”, a anunțat Emanoil Neagu, șeful CJ Buzău.

Vineri, programul cu publicul va fi de la 11.00 la 16.00, iar apoi, de luni, se va intra în normal, cu funcționare între 08.00 – 19.00.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

5 comentarii la „După patru luni de la suspendarea activității, vineri are loc inaugurarea

  • Nu Tereaca a dat mesajul
    Ci eu!
    Iar pt cei care habar nu aveti unde este piata sau ce vand acei batrani,este vb strict de o branzica si 2 L de lapte dulce sau batut!
    Oameni rai ce sunteti care majoritatea proveniti de la tara!
    Odata o sa va fie dor de ei!

    Răspunde
  • Asta da afacere!Intre 5 si 10 ani! Suntem de râs, aia au construit-o intru-un an,1914,si noi o reabilitam in min 5? VAI MAMA NOASTRA! Tara de …ca..fea!

    Răspunde
  • Biblioteca a fost închisă pe 11 aprilie 2019. Se redeschide pe 02 august. Deci, nici măcar 4 luni!!!

    Răspunde
  • raul, nu reabilitarea dureaza 5-10 ani, ci maxim 5 ani, dupa care 5 ani trebuie sa stea cladirea goala ca nu o pot folosi pentru biblioteca ca ei in proiect au declarat ca o renoveaza pe post de centru cultural nu biblioteca si nu pot schimba destinatia decat dupa 5 ani de la implementarea proiectului altfel trebuie sa dea banii inapoi ca ii baga la frauda cu fonduri europene.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.