„Durul” Toma poate fi și mulțumit: „Lor o să le mărim salariile. Aproape că au făcut minuni!”
Spre deosebire de predecesorul său, C-tin Boșcodeală, perceput ca fiiind prea blând cu subalternii săi, C-tin Toma și-a creat dimpotrivă renumele de zbir.
Venit din privat, Toma și-a păstrat severitatea patronului și nu se împacă deloc cu angajații care nu-și dau, în opinia sa, silința.
De aceea au surprins întrucâtva cuvintele de bine rostite de primar la adresa celor de la Urbis Serv, în special a celor de la secția drumuri și asfalt.
„Da, sunt oameni buni acolo. Sunt de acord cu creșterea salariilor. Am solicitat conducerii să facă propuneri Consiliului de Administrație. La condițiile și dotarea pe care au avut-o aproape că au făcut minuni. Am dat dispoziție să se cumpere o nouă stație de asfalt, cea în uz este din 1979, și alte utilaje de ultima generație. Mai pot angaja și personal pentru asfaltări, anul viitor vreau să rezolvăm o sută de străzi”, a anunțat primarul.
În schimb, Toma s-a arătat nemulțumit de cea de-a doua firmă a primăriei folosită pentru asfaltări, Prest Com:
„N-au fost la înălțimea celor de la Urbis. Dimpotrivă, unele lucrări au lăsat de dorit, am primit reclamații vizavi de calitate. Vom lua unele măsuri”, a avertizat Toma.
Cei de la Prestcom au asfaltat trotuarele de pe strada Gârlași acolo unde au făcut treabă bună.
Pe str. Al. Marghiloman, vis-a-vis de Inspectoratul Şcolar spre bariera Brăilei la circa 100 m, a rămas un gaider neridicat şi se pot rupe maşinile. Cine a recepționat lucrarea să fie scos în fața careului să nu se mai întâmple.
În rest felicitări!