„E a paisprezecea de când sunt primar. Unsprezece au fost deja închise”

Primarul Toma a anunțat în această seară la Campus Tv că un „prieten” i-a făcut plângere penală și pentru Piața Dacia.

„Sper că reclamantul să nu fie la fel de laș ca precedentul care a scris o anonimă și a trimis-o prin poștă. Ca și data trecută, reclamantul susține că Primăria Buzău a folosit documente și informații false pentru a obține proiectul cu fonduri europene din Piața Dacia. Nu-i nimic adevărat, adversarii mei politici tot încearcă, poate-poate se prinde ceva. A trebuit zilele trecute să trimitem patru mii de hârtii către biroul din București al Parchetului European, acolo unde s-a făcut plângerea”.

Toma susține că în cei 6 ani și jumătate, de când este primar, a avut în urma unor plângeri paisprezece dosare penale.

„Din acestea, unsprezece au fost închise, mai am trei, probabil că vor veni și altele. Așa se întâmplă la noi, din păcate, când vrei să faci bine”, a adăugat edilul șef.

Toma a precizat că de această dată, procurorii n-au mai cerut sistarea plăților, astfel că la primăvară proiectul de reabilitare al centrului Buzăului va fi gata. Frauda în proiectele cu fonduri europene a aproape imposibilă, întrucât documentele sunt verificate atât la ADR Brăila, cât și la București. În plus, aici e vorba de un proiect la orașului, nu al unei firme sau persoane fizice

Toma e la al doilea mandat de primar, iar anul viitor, dacă e sănătos, îl va obține pe al treilea, diferența procentuală dintre Toma și un posibil contracandidat fiind însemnată

Citește și:

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.