„Până dincolo de pod! E așa de azi dimineață”
Imaginea de mai sus ne-a fost trimisă, după prânz, de un cititor .
„Această coloană imensă de mașini e așa de dimineață și ține de la avion până dincolo de podul de la Mărăcineni”, ne-a scris cititorul.
Care să fie explicația ?
O posibilă explicație ar fi ca traficul s-a aglomerat atât de mult și din pricina începerii școlii. Dar oare chiar atât de mulți sunt elevii din Mărăcineni, Vadu Pașii Poșta Câlnău și de mai sus care învață la oraș ?
Ce e de făcut
În primul rând trebuie deschis cât mai repede podul de la Vadu Pașii. În acest fel, cel puțin cei din Vadu Pașii – Săgeata vor intra în oraș pe altă parte (Horticolei, Dorobanți, Șoseaua Brăilei, Aleea Industriilor și strada Drăgăicii). Se scapă măcar de câteva mii de mașini.
A doua cerință e cea a asfaltării drumului peste digul Buzăului (Centura de Est) dintre podurile Mărăcineni și Vadu Pașii. Alte, câteva sute/mii de mașini vor evita astfel rondul de la avion.
Primarul Toma a anunțat că anul viitor va asfalta șoseaua de peste dig și mai mult va înființa două drumuri noi, unul dinspre Parcul Tinerertului și unul dinspre Dorobanți II (Gârlași și strada Primăverii).
Utile ar fi și alte două drumuri noi care să mai preia din trafic. Unul între Bazinul Olimpic (Broșteni) și benzinăria Mol (de pe Bd. Unirii) și altul, prin cartierul Orizont, între statuia lui Don Quijote și Centura de Vest (E85) în dreptul Arabesque (dincolo de Dedeman).
Ce ziceai, Tereaca, aveai surse ca s-au mutat toti elevii cu flotant inapoi la Maracineni si faceau parintii din Maracineni demersuri sa nu le fie invadata scoala. Ti-am zis ca nu e asa, ca ai auzit poate de la babele din fata blocului. Tot Maracineniul a venit azi in oras cu copiii.
Zona centru cum se rezolvă? Nu se mai poate ieși în Unirii sud pe la Mc
Donald s ,intersecția Unirii cu blv N Bălcescu era blocată….Proastă idee…
Aglomeratie era oricum si mai ales in orele de varf.
Dpmdv, parcarea creata la Mc aduce mai multe beneficii decat tranzitul prin acea zona.
Situatie ideala nu exista, trebuie doar pus in balanta ce castigi si ce pierzi.
Era normal sa fie aglomeratie, vin ”elitele” la scoala! Cea mai mare porcarie, sa permita accesul la scolile din Buzau a tuturor de pe cuprinsul judetului, prin fel de fel de tertipuri. Parintii cred ca daca-si aduc odraslele la Buzau, vor iesi direct savanti, mentalitate de oi.
Anul viitor >????
EHEEEEEEEEEEE ,ASTA ERA O LUCRARE DE PORTUNITATE NU IAZUL MORILOR , DOM TEREACA SPER SA NU STERGI POSTUL PENTRU CA STII CA AM DREPTATE.
@ion
Cu cine te cerți? La ce te gândeai cand ai spus ,,portunitate” ? Erai cu pluta si te gândeai la vreun port ?
S-a revenit la calvarul de dinainte de pandemie. Blocarea iesirii in Unirii pe la McDonalds cum bine remarca si altcineva e o decizie paguboasa. Parcarea putea avea intrare si iesire si pe acolo. Acum toti sunt obligati sa ocoleasca prin centru. Sensurile unice tot din centru, aleea de langa tribunal, obliga toata lumea sa parcurga un circuit anevoios prinnrondul de la Episcopie si apoi abia tot in Unirii. Centrul este sufocat. Zile trecute intersectia de la Piata, zona noii parcari si Aleea Trandafirilor era blocata pret de zeci de minute. Vai de noi! Urmariti prezenta la alegeri!!!.