„E jale pe pod. Sunt șapte la rând, toate periculoase”. Iată fotografii din urmă cu câteva minute
Zeci de șoferi au trebuit să-și înlocuiască în ultimele ore cauciucurile sau, mai rău, să se oprească la service.
Asta după ce au trecut pe podul de la Mărăcineni înspre orașul Buzău, fără a fi observat gropile uriașe care s-au format pe carosabil.
„Le-am numărat. Sunt șapte la rând, toate periculoase, și pe o bandă și pe alta. E jale. Gropile sunt pline cu apă și nu-ți dai seama dacă e doar o băltoacă sau un adevărat crater. Eu am a fost unul dintre ghinioniști, am dat cred în cea mai mare. Mi-am rupt cauciucul, s-a făcut praf, a trebuit să îl schimb. Mi-a zis băiatul de la vulcanizare că înaintea mea au mai fost trei inși care au pățit la fel. Dacă se poate domnule reporter să veniți și să scrieți un articol. Poate așa află și cei de la drumuri”, ne-a telefonat azi la prânz un șofer din Vadu Pașii.
După-amiază, reporterul a ajuns la fața locului. Sesizarea s-a confirmat, chiar și numărul gropilor periculoase. Într-adevăr sunt șapte (vezi galerie foto mai jos).
Probabil că acest crater, cel mai mare, e și cel în care a dat cititorul buzoienii.ro. Nu-i deloc de mirare că a rămas fără cauciuc.
În condițiile în care în curând se va lăsa seara, probabil că mulți șoferi o vor păți în această noapte, mai ales că pe pod există obișnuința de a se călca puternic accelerația.
Citește și articolul: Povestea zilei! Pilotul negru de la școala de aviatori de la Boboc vrea acum să ajungă președinte!
Soluția de remediere ar fi turnarea cât mai repid de asfalt la rece. Să sperăm că cei de la Drumuri Naționale știu de problemă ori vor afla măcar din acest articol.
Citește și articolul: Era puternic, dar drogurile l-au terminat. „A fost pe terapie intensivă și anul trecut! Atunci a scăpat!”
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Mai exagereaza omul, dar nici chiar in halul asta.
Cum sa minti ca s-a rupt cauciucul, dar ce cauciuc avea, din ala SH la mana a 10 la care ramasesera doar sarmele din el? Nici alea nu se „rupeau”.
Bine ca nu a crapat si jentile, alea din lemn de la 1800 mostenite de la stra-stra-strabunicul de la carul cu boi.
Problema e viteza pe pod acolo, desi e podul stramt si viteza limitata unii o calca ca pe autostrada si mai fac si slalom printre masini. Cum sa vezi gropile si sa le eviti daca nu circuli prudent, conform legii. Podul intradevar necesita reparatii, sau mai degraba o reconstructie, dar CJ e ocupat sa bage banii aiurea in buzunarul propriu.
Gropile alea sunt pe marginea drumului, unde orice sofer sanatos la cap nu circula ca stie ca sunt gropi.
Doar vitezomanii se ingesuie ca prostii in depasire si dau in gropi. Asa le trebuie, sa se invete sa circule civilizat.
Pentru omul caruia i sa rupt cauciucul el nu a vazut care e limita de viteza de mers pe pod ?
Daca vrei sa pui pumnul in gura cuiva , sau cum s-ar zice ii botnita ca la animale, si astfel sa-ti acoperi incompetenta, lipsa de raspundere, samd, instalezi la intrare pe pod un semn de circulatie, limitare la 10 km/h, adica in termeni mai usor de inteles, 2,7 m/s, identic cu un mers vioi al unui om sanatos.
Acum sa ne închipuim cum s-ar traduce un trafic de 10.000 vehicole pe zi, adica aproape 7 pe minut, la o viteza de 2,7 m/s, s-ar traduce in 21 m pe minut, o coloana infinita, niciodata terminata care ar merge la pas pe acest pod. Asta daca traficul ar fi unul distribuit uniform pe toata ziua, dar in momentele de varf????. Podul are o deschidere de cca 150 m, un tir are o lungime de cca 10 m, adica 15 tiruri a cate 40 to fiecare, ar rezulta o sarcina permanenta de 600 to. Cred ca i-am ametit pe cititori. Singura solutie ar fi repararea podului, programata a fi efectuata deja de catre administrator (CNAIR, nu CJ BZ). Va fi un cosmar începând din martie când vor demara lucrarile la tabliere si calea de rulare, când totul va fi mutat pe celalalt pod, din aval, evident pe doua sensuri, adica totul inmultit cu 2. Vor fi cozi lungi de kilometri de tiruri si autoturisme, iesirea din oras va fi permanent blocata, cu coloane de autoturisme, autobuze pana in centrul orasului, care se vor intalni la benzinaria OMW, cu cele de pe centura orasului; nu vreau sa-mi inchipui cum vor reusi sa dirijeze traficul dinspre Sapoca, DJ 203K, spre oras, cum va fi oare? Cred ca ar trebui pregatita turnarea unui film de groaza acolo. Si când te gandesti ca am ramas si fara politicieni (Ministrul transporturilor Stroie, buzioan, vicepremierul Ciolacu, buzoian si el) care puteau sa influenteze deciziile pentru acest drum, cunoscut ca si culoarul IX, european, care leaga Grecia de Finlanda, via Giurgiu, Bucuresti, Buzau (buricul pamantului), Focsani, Suceava s a m d pana la Helsinki, unde ajung castravetii, rosiile bulgaresti, sau strugurii din Grecia, impreuna cu lamaile din Turcia, iar toti acesti utilizatori platesc rovigneta de sute de euro sau licente de transport. Poveste grea domnilor drumurile noastre toate!!!!
Mersul vioi nu e de 10km/h, ci mai degraba undeva in zona 5km/h.
La 10 km/h e un mers pe bicicleta.
Mi-a placut aia cu drumul care leaga Grecia de Finlanda… sa presupunem prin absurd ca ai merge din Grecia pana in Finlanda cu masina… de ce naiba ai alege sa o iei prin Buzau pe acolo?
Ai cel putin 3 variante mult mai facile si mai bune.