„E la nivel de autostradă. 50 de ani nu vor fi probleme”
După mai bine de cinci ani de la începerea lucrărilor, azi, angajații CJ Buzău au fost chemați de constructor să facă recepția drumului județean (DJ 203K) de la Vadu Pașii (Autorolla) la Robeasca.
„A durat mult, au fost probleme diverse, dar acum, la final, ne bucurăm de un drum făcut ca la carte. Mulțumesc constructorului, îmi cer scuze localnicilor pentru întârzierile provocate de-a lungul timpului de covid, de creșterea prețului materialelor de construcții, uneori chiar și de lipsa lor de pe piață. Săptămânile viitoare vom face recepția și pe celălalt tronson al DJ 203 K de la Mărăcineni la Podu Muncii”, a anunțat Emanoil Neagu
„S-a făcut lucrare cum nu mai e în Buzău pe un drum județean. Cu terasament ca la carte, s-a săpat 80 de cm, ca la autostradă. Cincizeci de ani nu vor fi probleme, doar să se schimbe din când în când mixtura asfaltică. Un alt lucru inedit pentru un drum județean din Buzău, pista de biciclete din interiorul localităților” – Nicolae Roșu, diriginte de șantier
CJ Buzău mai are în lucru două drumuri județene importante, V. Vodă – Bisoca și Cozieni – Brăești – Ivănețu – Brătilești, iar în pregătire sunt cele spre Vulcanii Noroioși și Plaiul Nucului (Lopătari).
Citește și:
Domnu’ proiectantul când te fac o plimbare cu bicicleta pe la Vadu Pașii?
E de râsul curcilor, e un drum cu multe bube, în maxim 2 ani sunt ai gropi, dar cine își va mai aduce aminte atunci după ce baștanii ăștia vor mai fi aleși ptr 4 ani … prosteala este la cote alarmante…statul ne vrea proști
Și drumurile județene buzoiene neasfaltate când vor fi asfaltate? În 2023 încă avem drumuri pietruite sau de pământ.
Drumul județean de la Berca la Chiliile și apoi la Mânzălești când va fi asfaltat integral?
Dar, tov. Neagu dă bani moldovenilor de peste Prut. Din banii noștri! Fără să ne întrebe!
Pai când romanii or sa muncească măcar ca polonezii, cehii, croații, slovenii! Când vor plăti taxe și impozite și nu vor mai lua șpagă , plăti la negru, furt, etc! Clar?
Ai dreptate și n-ai! Concomitent cu aderarea la UE s-a întâmplat ca o cincime din populația activă a României, forță de muncă pregătită și ușor de integrat, să părăsească țara și să se mute în Occidentul colectiv. Circa o treime dintre aceștia aveau studii superioare, ei sunt cei care au contribuit la mare parte din creșterea economică a Occidentului. Acesta reprezintă un uriaș transfer de bogăție de la Est către Vest și totodată un dezastru social pentru Est.
Sumele acordate de UE sub forma fondurilor de coeziune nu acoperă nici măcar sumele investite de statul român în educația acestei uriașe imigrații. Spre exemplificare am găsit informația că Polonia, care a pierdut doar o zecime din populație, a cheltuit 160 de miliarde euro pentru a-i educa pe cei 2,6 milioane de cetățeni care au plecat, însă a primit de la UE, de la aderare și până în prezent, 138 de miliarde de euro. Mi-e groază să fac un calcul aproximativ și pentru România care a pierdut de două ori mai multă populație decât Polonia. Acest dezastru demografic a năruit orice speranță că Estul ar putea ajunge din urmă Vestul. Singura concluzie logică este că decalajele se vor mări și într-un final se va ajunge la scindare, la două Europe, Europa de Est și Europa de Vest iar din minunatul proiect UE o să iasă un mare fâs.
sectorul carpit (prost pe alocuri) din DJ 203I cand se va rezolva ?