E oficial. Ce trebuie să știe pensionarii și elevii din Buzău care călătoresc cu autobuzele

Ieri dimineață a avut loc ședința acționarilor de la Trans-Bus.

Așa cum buzoienii.ro a anticipat zilele trecute s-a decis ca pensionarii și elevii din municipiul Buzău să beneficieze de gratuitate absolută inclusiv în luna martie.

„Acum se fac cele douăsprezece noi tonete la care se vor elibera biletele și abonamentele. Dată fiind și vremea rea care se anunță în perioada următoare, am dorit să evităm a-i pune pe pensionarii din Buzău să stea la coadă. Astfel că s-a decis prelungirea valabilității actualelor abonamente și pe luna martie. În luna care ne-a rămas, vom monta noile tonete în locurile cele mai traficate din Buzău astfel că distribuirea noilor abonamente să poată fi făcută civilizat”, a anunțat Gică Toader, director Trans-Bus.

Pensionarii și elevii din Buzău vor avea de la 1 aprilie posibilitatea de a opta între cele două tipuri de abonamente subvenționate propuse:

A. Abonament gratuit pe un singur traseu


B. Abonament de 30 de lei (26 pentru elevi) pentru toate traseele

Se cunosc și prețurile abonamentelor pentru călătorii din afara municipiului Buzău.

Astfel, cei din Săpoca își pot procura abonamente pe traseul nr. 2 cu 40 de lei, iar cei din Mărăcineni cu 40 de lei.

Tarifele sunt subvenționate de primăriile celor două comune.

Pentru cei din Vadu Pașii abonamentul pe noul traseu nr. 11 care va funcționa de la 1 martie este de 80 de lei (satele Focșănei, Gura Câlnăului, Băjani și V. Pașii) și de 90 de lei (Scurtești și Stăncești).

De la 1 martie s-au majorat și prețurile biletelor. Călătorii vor plăti 2 lei în municipiul Buzău, 2,5 lei înspre și dinspre Mărăcineni și Vadu Pașii și 3 lei pentru Săpoca, Stăncești și Scurtești.

Citește și articolul: Exclusiv! Când se va închide podul de la Mărăcineni. Recunoaștere oficială: „Va fi groaznic!”

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „E oficial. Ce trebuie să știe pensionarii și elevii din Buzău care călătoresc cu autobuzele

  • Vă mulțumim că vă gândiți și la noi .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.