El este buzoianul care a produs accidentul teribil de la Constanța. „Abia se mutase, nu cunoștea zona”. Copilașul de nici doi ani a fost înmormântat azi

Din cauza lui Ștefan Bretan, tânărul de 21 de ani care a produs accidentul teribil de pe trecerea de pietoni, buzoienii nu sunt priviți deloc bine în aceste zile la Constanța.

Eduard, copilașul de un an și cinci luni a fost înmormântat azi, în timp ce tatăl său este la terapie intensivă, inconștient și intubat, luptându-se pentru viața sa.

La spital se află și femeia de 40 de ani, lovită de asemenea de mașina care a trecut precum o ghiulea prin dreptul zebrei.

Buzoianul a fost arestat preventiv și este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

„Abia ce se mutase în Constanța alături de prietena sa. Cred că nu e mai mult de o lună. Se întorceau amândoi de la serviciu, nu cunoșteau prea bine străzile. Se mutaseră amândoi la Constanța pentru a începe o viață nouă, își închiriaseră un apartament, își luaseră servicii. Cu Ștefan n-am putut să vorbesc, am făcut-o doar cu prietena lui, care e șocată de cele întâmplate. Sunt convinsă că Ștefan e terminat, el e are o inimă bună, vă dați seama că n-a vrut să facă un asemenea accident”, ne-a declarat, azi, o prietenă bună de-a acestuia.

Îngrijorați de soarta lui Ștefan sunt și prietenii lui din Buzău. Acesta a copilărit în Tohăneni la o casă de pe strada Mihail Kogălniceanu, între Vulcan și Patriei.

Părinții săi s-au despărțit și a fost crescut de mama sa la un apartament la bloc pe Bd. Unirii. După ce a terminat Liceul Sportiv a plecat pentru o perioadă în Anglia, alături de sora sa. Dacă sora și-a făcut un rost acolo, el s-a întors în țară.

Conform paginii sale de facebook juca des poker online și era pasionat de kickboxing, sport pe care îl și practica.

Citește și articolul: Ultima oră! Cum vor merge pensionarii și elevii cu autobuzele Trans-Bus de la 1 martie!

Era prieten cu Cătălin Cojocaru, elevul de 18 ani de la Colegiul Economic – consumator cronic de droguri – care a murit în urmă cu o lună din cauza unei supradoze.

După moartea acestuia, Ștefan și-a schimbat poza de profil, punând o o poza îndoliată de-a acestuia.

Pentru neatenția din urmă cu două seri, foarte probabil că la finalul procesului va fi condamnat la câțiva ani de închisoare cu executare.

Citește și articolul: Au răsărit lalelele la Buzău. „Va fi o încântare la primăvară, dar și după aceea”. Noutăți furnizate azi de șeful de la Spații Verzi

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „El este buzoianul care a produs accidentul teribil de la Constanța. „Abia se mutase, nu cunoștea zona”. Copilașul de nici doi ani a fost înmormântat azi

  • Era un golanas care se credea mare smecher, nu era painea lui Dumnezeu cum vor, in mod fals, sa il descrie grupul lui de prieteni. Ca si prietenul lui drogat care a decedat de curand. Toata gasca lui era pe prafuri, aveau impresia ca ii fac mai smecheri, mai „periculosi”.
    Pana si dupa ce a facut accidentul era asa nesimtit incat facea misto cu politistii… Masina nu e a mea, permisul nu il am… n-am eu treaba.

    Răspunde
  • Sunt foarte periculoasi acești tineri care nu au reușit să să se autoeduce.Acești indivizi ne pot lua viață oricând.

    Răspunde
  • Cine greșește …plătește .Numai că de data asta greșeala a fost impardonabilă .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.