Exclusiv! Iată când se va circula din nou pe podul de la Mărăcineni!
În sfârșit, avem vești bune legate de podul de la Mărăcineni.
După ce lumea a fost speriată de două declarații iresponsabile – prima, precum că podul se va dărâma, iar a doua că lucrările vor dura un an – avem informații proaspete și reale legate de lucrările de pe pod.
Prezentăm inclusiv data de la care se va putea din nou circula.
„E bine. Lucrările au avansat, au mai venit muncitori, avem deja 30. A venit și toată plasa pentru armătură, deja putem privi cu optimism spre data când lucrarea va fi predată. Cel mai târziu pe 30 august, poate și mai devreme”, a anunțat azi ing. Vasile Ionașcu, diriginte de șantier.
Informații bune sunt și în privința trăiniciei podului.
Placa veche de beton se repară, iar peste aceasta se va turna una nouă. De 10 cm la margine și 16 pe mijloc (pentru a exista pantă de scurgere). În aceste zile se lucrează la montarea noii armături de pe două deschideri ale podului (în total sunt șase deschideri – cinci picioare), iar la sfârșitul săptămânii viitoare se va turna deja cimentul.
Vor urma și celelalate patru deschideri (reparare placă veche, armătură placă nouă, turnare ciment), iar apoi tragerea de la un capăt la altul a covorului asfaltic.
-
De câteva zile au ajuns la pod șapte fierar-betoniști de la o firmă din Rm. Sărat
-
Numărul muncitorilor a crescut de la 14 la 30!
-
Lucrarea trebuie predată pe 30 august, altfel firma executantă va plăti penalizări. Și nu vrea să plătească
-
Marți, e o nouă ședință la Prefectură cu toată lumea implicată (executant, proiectant, beneficiar, poliție etc.)
-
„Doamna prefect merită felicitări dacă lucrarea se va termina la timp. A urmărit lucrarea cu acribie, a făcut presiuni la executant”
În continuare, cozi uriașe la ambele capete
Așadar, coșmarul șoferilor care trebuie să stea zeci de minute la coadă (la anumite ore) – de o parte și de alta a podului – se va încheia la 1 septembrie.
Până atunci, se speră că traficul se va mai subția de săptămâna viitoare.
Se termină cursurile la școli și licee (a opta și a douăsprezecea deja au terminat) și, de asemenea, se deschide sezonul estival când lumea va mai pleca și prin concedii.
Înainte de deschiderea noului an școlar, podul va fi deja funcțional.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți-a plăcut!
Citește și articolul: De toate pentru toți! Iată lista completă a artiștilor care urcă pe scenă. CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Cam pe repede înainte dacă nu se elimina fosta placa de beton și după sa toarne alta noua. Se îngreunează podul cu 50tone, 60tone….
se ingreuneaza lejer cu cel putin 200 To.Sant in jur de 300 kg pe metru patrat la grosimea specificata.Si cum e subred sant sanse mari sa facem baie in rau cu masini cu tot.
Nu se ingreuneaza deloc,doarece s-au frezat din placa veche 7 cm.