Exclusiv! Tragedie pe câmp! Zeci de oi moarte în județ, iar cifra tot crește! Iată motivul!

„Sunt om în vârstă, am văzut multe la viața mea, dar niciodată așa ceva. E jale, o tragedie pentru ciobani ce s-a întâmplat în ultimele zile. Zeci de oi, poate peste o sută au murit în ultimele 48 de ore. A fost un cumul de factori. Ciobanii tocmai ce tunseseră oile și a venit această zloată. Dar cel mai rău a făcut vântul.  Săracele animale, fără lână, ude și cu vântul ăla pe câmp, au murit pe capete.

La o stână din 600 de oi au murit vreo 50. Și continuă să moară, cele intrate în șoc termic. Să le vedeți cum tremură. Unele din ele își revin, dar altele nu. La trei stâne din triunghiul ăsta Țintești – Maxenu – Pogonele, pe câmpul dintre sate, s-a întâmplat treaba asta. La o altă stână, unde era un acoperiș acolo, n-au murit decât vreo zece. Sunt și capre moarte.

Avem și trei stâne unde n-a murit nicio oaie, pentru că era făcut acolo un adăpost și n-a plouat peste ele. Ce vă spun eu acum s-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi. Abia joi dimineață, ciobanii au realizat dezastrul. Imediat i-au sunat pe proprietari să vină să-și ia oile acasă, până trece frigul ăsta. Am înțeles că mâine vor fi 16 grade, e mai bine, poate ies din nou cu ele pe câmp. Acum sunt ținute în saivane” a povestit pentru buzoienii.ro Aurel Stoica, primarul comunei Țintești. 

Se pare că evenimentul nefericit de la Maxenu s-a întâmplat și la alte stâne din județ. „Da, și la noi la Padina s-a petrcut la fel. Și am mai auzit pe cineva din Pogoanele că se plângea că i-au murit multe oi. Eu n-am pierdut niciuna, eu am saivan, n-am probleme. Dar cine le are pe câmp, sub cerul liber… Mor săracele dacă n-au blană, cum să nu moară. Imediat rebegesc” ne-a spus Nicolae Preda, crescător de animale din Padina.

Auraș Tereacă

 

loading...

Un comentariu la „Exclusiv! Tragedie pe câmp! Zeci de oi moarte în județ, iar cifra tot crește! Iată motivul!

  • Sărmanele animale meritau niște umanoizi mai pe măsura cumințeniei și înțelepciunii lor!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.