Sunt cele două opinii între care pendulează românii după ce au văzut imaginile accidentului mortal (tată, soție, fiică) de ieri de pe E85 (între Suceava și Roman).
Doru, Teodora și Sofia, fetița de 4 ani. Ieri la prânz erau, azi nu mai sunt
Vina producerii accidentului îi aparține bărbatului din familie.
În loc să-și apere fetele, Doru le-a băgat în pământ. Mai exact în foc, întrucât fetele au ars de vii în mașină:
Asta e mașina, ca de curse, pe care Doru Dobrosevschi a dat de curând 120 de mii €. Capul familiei avea un service auto într-un orășel din Germania. Familia de moldoveni emigrase de 6-7 ani și obișnuia să vină în România în vacanțe
Competition. Așa scria pe BMW-ul lui Doru Dobrosevschi
BMW-ul s-a izbit violent de capul tractor al unei cisterne care transporta lapte. Șoferul cisternei și soția sa au ajuns la spital
Trei morți ieri, doi azi
E85, pe zona fără autostradă, continuă să ia vieți. Astăzi, aproape de Adjud, un șofer de 19 ani a scăpat autoturismul pe contrasens, într-o ambulanță privată:
Au murit, pe loc, pasagera din dreapta, o femeie de 39 de ani, și un puști de 15 ani aflat pe bancheta din spate. Femeia era mama șoferului, iar băiatul de 15 ani fratele acestuia.
Dl.Auras, in primul rand e vina celui care a condus acea mașina pentru că atunci când ai soția și copilul în mașină, trebuie sa fii mai temperat și să poți să realizezi că viteza nu e cea mai buna și e ok sa mergi cu viteza legala sau cu 10 km mai puțin decât viteza legala. Ajungi in siguranță acasa. Carosabil umed, viteza, mașina cu cai putere multi, rețeta pentru un dezastru iar moartea aștepta pe cealaltă parte a drumului. In al doilea rând vina autorităților, politicenilor care de câțiva ani nu sunt in stare sa legifereze legi care sa ii usture pe șoferii auto din Romania. Suntem pe primul loc la accidente. Degeaba facem autostrăzi daca nu educam bizonii. Când spun asta, o lege dura prin care poți educa șoferii din România și să îi usture sunt acele suspendări de permis de un an pentru depășirea cu 10 km a vitezei legale și amenzi usturătoare de mii de lei. Doar așa educi șoferii din România.
Am înțeles că o cauza a accidentului a fost denivelările din carosabil. Probabil că cei care administrează drumurile, sunt ultimii in culpa.
Îmi pare rău de femeia aceea și de copil, îmi plange sufletul cand vad așa ceva.
Dumnezeu sa ii odihnească în pace!
Ei, dupa cum se poate observa dle reporter (fan înnrăit A7) nu este de vina E85 pt aceasta tragedie, ci cum se intampla de fiecare data, soferul inconstient. Daca aveti curiozitatea sa cereti o statistica a accidentelor mortale pe E85 veti fi surprins ca nu aglomeratia este cauza ci viteza excesiva si depasirile criminale. N o mai dati pe E85, pt ca circul de peste 35 ani pe acest drum si n am avut nicio problema, insa am vazut destui „criminali” la volan si accidente din vina lor. Nicio A7 nu va disciplina in trafic pe melteanul criminal aflat la volan, insa macar il bagam pe autostrada unde riscul sa ucida pe altii este mai mic, dar fondul problemei ramane acelasi.

E85 n-are nici o vina. masina V8 turbo cu 600 cai si un iresponsabil la volan. ca la rromani…
Pun pariu ca maneaua era la maxim in difuzoare….”sa moara dujmani meeeiiii”….si …..
POOOC.
Nu a murit dujmani….
Dujmani treieste.