Femeie în vârstă, prinsă înăuntru
Pompierii buzoieni au fost solicitați în această dimineață să intervină la Pomul Verde, la blocul semilună.
ISU Buzău: „Incendiul s-a manifestat cu degajari mari de fum, la nivelul bucătăriei, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați”.
În interiorul apartamentului, pompierii au găsit o femeie în vârstă de 91 de ani și multă… mizerie.
Femeia a fost evacuată și apoi transportată la spital.
Cel mai probabil sursa incendiului a fost o candelă nesupravegheată.
Citește și:
Au gresit traseul prima data. Vorbesc serios. Au venit cu autospecialele dinspre politie, intr-un final, desi initial au aparut dinspre primarie. Au venit pe langa parcul de la primarie, au facut dreapta la rond, s-au tot dus si intr-un final au facut stanga si iar stanga, pe dupa Avenue. In timpul asta fumul se cam estompase. Alimentam si am ramas sa vad toata tarasenia, mai ales ca si o masina bezmetica de politie trecea in sens invers, fix pe langa un coleg calm, procedural la trecere, fara semnale. N-am inteles decat la final ca nu e un gratar, cand au aparut organele. Atunci am asociat si mirosul de ars de ~plastic~.
Pai sa ii invete dracu sa foloseasca gps. Si la ambulanta e la fel, te intreaba de 100 de ori pana ajung, ca iti vine sa le zici sa te lase dracu in pace ca suni la taxi si gata, te aduc in pragul disperarii cu incompetenta. Ar trebui inainte de angajare sa dovedeasca faptul ca au invatat strazile si numerele blocurilor perfect sau stiu sa foloseasca un gps.
Tereacă, vezi că polițiștii au salvat-o pe femeie… Documentează-te!