Firmă de stat din Buzău, aproape de o disponibilizare în masă

„70 din cei 150 de angajați ai noștri au fost trimiși în șomaj tehnic!”.

A spus-o noul director al RAM Buzău, Ion Diaconu.

„În această perioadă de trei luni, vor fi plătiți cu 75% din salariu. Apoi vom vedea ce e de făcut. Sunt mai multe posibilități”, a adăugat Diaconu.

Varianta 1: După șomajul tehnic va urma disponibilizarea

Varianta 2: Unii dintre grupul de 70 vor fi reîncadrați la RAM, după ce se vor stabili zonele în care RAM va mai funcționa

Varianta 3: Unii din ei vor fi preluați de alte societăți ale primăriei, de școli (ca fochiști), dar și de zona privată

Varianta 4: Cei 70 refuză disponibilizarea, cu riscul ca întregul RAM să colapseze, deși în jur de 5.000 de locuințe din Buzău vor să rămână și în iarna viitoare conectate la sistemul centralizat.

Diaconu: „Va fi bine pt. toată lumea”

„Eu sunt optimist că situația se va rezolva favorabil pentru toată lumea. E nevoie de fochiști la unele dintre unitățile de învățământ din Buzău. Unii dintre ei vor fi preluați de celelalte societăți ale primăriei. Apoi, majoritatea lor eu cred că e formată din meseriași, care își vor găsi ușor de muncă la firmele private. Cel puțin pentru instalatori, în condițiile în care pentru două mii de apartamente e nevoie de instalarea de centrale, iar apoi de mentenanța centralelor în tot orașul, e de muncă serios” – Ion Diaconu, director RAM Buzău

Noul șef al RAM Buzău susține că va reuși salvarea firmei de căldură, micșorarea drastică a prețului gigacaloriei (de la 600 la 300 de lei!), iar prin demararea unui program de investiții (cu fonduri europene, guvernamentale și ale Primăriei Buzău) încălzirea centralizată din Buzău va recupera în timp din terenul pierdut (prin servicii de calitate la un preț care să concureze centralele murale).

Mâine, în ședința CLM, consilierii vor avea pe masă proiectul prin care se propune demararea procedurii de insolvență a RAM (din pricina datoriilor istorice) – CLICK AICI pt. detalii.

Vom reveni.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.

loading...

8 comentarii la „Firmă de stat din Buzău, aproape de o disponibilizare în masă

  • O nedumerire, sumele sunt datorate unor banci,datoria catre ECOGEN este minimala,deci se poate acoperii. Insolventa presupune un PLAN prin care societatae VA FUNCTIONA si va fi capabila sa plateasca datoriile,asta presupune, dupa parerea mea, PASTRAREA ABONATILOR ACTUALI,deci pica debransarile. Datoria este imensa si ,dupa parerea mea , se va ajunge la FALIMENT,ramane insa problema ca RAM daca va fi vanduta nu sunt acoperite sumele datorate,atunci Bancile se vor indrepta catre GARANTI ,cine sunt astia ,STATUL ,Autoritatile locale ,ADICA TOT NOI Buzoienii toti la gramada debransati si nedebransati ? Referitor la manevra cu infiintarea unei noi societati care va prelua doar instalatiile si o parte de personal ,lasand datoriile in sarcina RAM .NU CRED CA VA FI APROBATA DE INSTANTA o asemenea manevra,iar Curtea de Conturi nu va fi nici ea de acord,pt ca desi RAM e considerata ca PRIVATA actionariatul este CLM adica sub controlul Curtii de Conturi, MANEVRA ESTE ALAMBICATA SI CU IZ DE ILEGALITATE.

    Răspunde
  • M-am documentat mai bine si-am constatat ca datoriile provin din 1997, credit BERD garantat de afurisitul de stat crezând ca îl ștergem noi stat în stat, dar ne-au luat ieuropenii la scatoalce în 2007 cu ajutoariili di stat în stat, TVA neplătit la subvenție în perioada 2010-2014. Dragă Boșco&amp și armata di incompetenți – adicatelea tot stat în stat… Ghinion s-a spart buboiu dragă lele.

    Răspunde
  • Oleuuuu, ierea sa uit di creditu făcut di ramusor când a ramas iecogen ul fără firfirei de țigări. Și uitete cym tătă avuția primăriei pânaă în 2016,sa dus pe caldura de afară

    Răspunde
  • Reporterul a promis in mod solemn (am salvat aceasta promisiune…) sa se intereseze in legatura cu intentia unui afacerist local (despre care acelasi reporter publica in urma cu doi ani o serie de articole pozitive) de a construi in buricul targului un bloc cu 8 (opt) etaje …in imediata vecinatate a Liceului Economic. Acum…eu nu sunt specialist in domeniu dar, am auzit, pe surse cum se zice jurnalistic, ca Autoritatea in Costructii nu prea ar aproba, legal, constructii noi in zona cu o inaltime mai mare de doua etaje plus mansarda… Repet, singur si nefortat de nimeni , reporterul a promis sa investigheze chestiunea….
    Tereaca, te-am criticat in repetate randuri pentru partizanatul politic si pentru cenzurarea crunta a comentariilor decente care iti contrazic opiniile enuntate in materialele publicate. De asemenea, recunosc, mai rar, am admis ca uneori chiar ai publicat materiale de o calitate jurnalistica suprinzatoare…aproape ca-mi sangereaza degetele in timp ce tastez aceasta confesiune…dar…asta e, o admit.
    Acum, intrebare capitala: Chiar o sa te tii de cuvant si o sa vii cu un material, documentat in mod corect, referitor la problema semnalata de unul dintre cei mai aprigi contestatari ai tai ???
    Precizez: nu sunt afiliat politic, nu sunt din breasla (concurenta), nu doresc sa bag in faliment buzoienii.ro….etc. Doar ca ma gandesc ca, noi, cu totii, avem nevoie de mijloace de informare in masa cat mai neimplicate politic (aproape imposibil) si obiective (probabil o utopie)…

    Răspunde
  • Am observat ca fiind primavara in cuibul CUCUVELEI MOV au aparut doi pui , micutii cred ca sunt cucuvele, dar ei sunt pui de cuc, hotul ala care depune oua in cuiburile straine imitind perfect culorile si dimensiunile, asta pt ca el a ales calea asta pt ca specia sa nu dispara. Problema este la BUZOIENII.RO,pt ca IN CUIBUL SAU SE PRODUCE ILEGALITATEA.

    Răspunde
  • „Apoi, majoritatea lor eu cred că e formată din meseriași, care își vor găsi ușor de muncă la firmele private.” Afirmatia asta e valabila si ptr. dl Diaconu ?Succes !

    Răspunde
  • „Scuze, dar am fost plecat din localitate.” Hai ca asta a fost buna….ha, ha, ha!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.