Gloria, cadou de la Galatasaray
Cadou dulce primit astăzi, după antrenament, de fotbaliștii Gloriei Buzău de la Gokhan Sagdic – șeful suporterilor din România al celebrei Galatasaray Istanbul.
Gokhan i-a servit pe jucători și antrenori cu baclavale de la magazinele sale din Buzău. „Fotbalul e viața mea. Sunt născut și crescut în cartierul Galata din Istanbul. M-am gândit ca de acum eu să-i îndulcesc pe jucătorii de la Gloria, iar ei, în schimb, să ne ofere victorii dulci etapă de etapă”, a spus otomanul de 33 de ani, mutat de 2 ani la Buzău.
Gokhan a deschis patiserii cu bunătăți turcești pe Aleea Trandafirilor, în Piața Centrală și la Mărăcineni pe E85.
Citește și:
Un om de onoare