Gloria câștigă și e 90% în play-off!
Victorie importantă, în această seară, pentru Gloria contra Corvinului (locul 2).
Buzoienii au avut un început de meci excelent:
1-0, min. 8: Mihnea Rădulescu (împrumut Petrolul) a șutat superb la colțul lung din careu
2-0: min.12: Cristi Dumitru transformă un penalty, după o decizie mai degrabă greșită a arbitrului (presupus fault la Perianu)
Din acel moment, Gloria s-a retras în apărare pentru a conserva rezultatul.
Oaspeții au marcat în min. 53 tot din penalty, acordat corect, dar atât.
Din minutul 62, Prepeliță a jucat cu trei fundași centrali (Dandea – Dobrosavlevici – Crișan). Nici Gloria, dar nici oaspeții n-au mai avut ocazii importante, astfel că punctele au rămas, toate, în Crâng.
Grație succesului, Gloria e 90% în play-off, fiindu-i matematic suficiente două egaluri în ultimele două meciuri (la Reșița și acasă cu Tg. Jiu).

Notă: Prin calificarea în play-off, Gloria își asigură cel puțin participarea la barajul de promovare, întrucât Șelimbăr și Corvinul (deja în play-off) n-au drept de promovare.
Opinie: Gloria e puțin mai bună decât anul trecut.
Cei trei noi mijlocași centrali, Prejmerean – Perianu – Șteau, sunt mai tineri și mai iuți decât alde Izata, Trebotic, Angelov și Pervan. Viteza superioară înseamnă un fotbal mai modern, mai multe goluri și mai multe puncte. O bilă albă, de data asta, pentru cei care au luat decizia rezilierii contractelor celor enumerați mai sus + noile transferuri.
În plus, noua aripă dreapta, Mihnea Rădulescu (împrumut Petrolul) pare o soluție mai bună decât Matei Tănase.
Păcat că Prepeliță îl ține în continuare nejustificat rezervă pe Pârvulescu, deși Sergiu e mai bun decât Ferraresso. În plus, Pârvulescu e român, are 20 de ani, în timp ce Ferarresso e brazilian/bulgar și are 31 de ani. Păcat și pentru că – de-ar fi lăsat să joace – Pârvulescu ar putea fi în 2-3 ani soluție și pentru echipa națională. Ținut rezervă, evident, că se va rata.
Citește și: