Gloria riscă să poardă toate meciurile cu 10-0 din cauza antrenorului cu portarii

Prosport a scris azi: „Bombă! O echipă din Liga Florilor poate pierde toate meciurile cu 0-10!”.

Echipa vizată e chiar Gloria Buzău!


Din câte înțelegem din articol, Gloria ar fi vrut să-l dea afară pe Gabriel Borodi, antrenorul cu portarii.

Numai că acesta, din răzbunare, a făcut plângere la Comisia de Disciplină că Gloria nu i-ar fi înregistrat contractul la federație!


Dacă antrenorul originar din Brașov ar avea dreptate, Gloria ar putea pierde toate meciurile din acest sezon cu 10-0 plus o penalizare de -1 puncte/meci.

Asta ar însemna retrogradrea Gloriei în divizia B!

Să sperăm că la Comisia de Disciplină, ședința de marți, plângerea lui Borodi va fi respinsă. Altfel, cu -11 puncte după 11 etape, Gloria ar fi ca și retrogradată în divizia B.

Tot Prosport a scris că Gloria Buzău a intenționat să-l demită pe Daniel Anca și întreg staff-ul acestuia pentru a-l numi pe slovenul Uros Bregar (selecționerul Serbiei de la Campionatul Mondial). Numai că secunzii lui Anca au refuzat să plece. Au contracte pe durată mai mare și au cerut salarii compensatorii. De aceea acest diferend, ajuns la Comisia de Disciplină, dintre Borodi și clubul din Crâng.

UPDATE: Comisia de Disciplină a FRH a dispus doar amendă pentru Gloria Buzău și plasarea cazului la altă comisie, cea de Competiții:

loading...

11 comentarii la „Gloria riscă să poardă toate meciurile cu 10-0 din cauza antrenorului cu portarii

  • De ce reporterul pare ca insinueaza in articol ca vinovatul suprem pentru aceasta situatie este antrenorul cu portarii care a facut plangerea si nu un anume conducator al echipei care nu acum mult timp era elogiat sub numele de „creierul”. Omul asta venit de la Brasov sau de unde e el, a venit singur si s-a pus singur pe banca in turul asta de campionat? Pentru ce exista o conducere administrativa care e platita luna de luna daca exista chiar si banuiala unor astfel de erori? Cum sa angajezi pe cineva si sa nu ii inregistrezi contractul conform regulamentelor. Domnul reporter ar trebui sa nu mai umble cu manusi de frica sa nu supere pe cineva si sa spuna adevarul asa cum e, daca situatia asta se confirma atunci vinovatii sunt clari si trebuie aratati cu degetul.

    Răspunde
  • Esti vai de capul tau Tereaca, pierdem din cauza antrenorului cu portarii pentru ca a denuntat o ilegalitate ?

    Răspunde
    • Eu n-aș fi făcut rău clubului (niciodată). Aș fi lăsat de la mine, chiar dacă aveam dreptate. Fetele alea au muncit din greu pe teren să câștige meciurile, cine sunt eu să-mi bat joc de munca lor ?

      Răspunde
      • Să înțeleg că ai ascunde o ilegalitate dacă te-ar avantaja?
        Scuza-mă dar am citit printre rânduri! Graba!

        Răspunde
  • Nu e prima dată când reporterul, și alții, in special cei orientați politic, abordează problemele in acest fel: dacă cineva face o plangere, ceva, pe bună dreptate, cu anumite consecinte, se insinueaza vina catre el, in loc să fie blamați cei fare fac ilegalitățile, și raul

    Răspunde
    • Că un funcționar din club a uitat să ducă un contract la federație (contract plătit de club) nu e o ilegalitate. N-a încălcat nicio lege a statului, doar un regulament al federației. Și, mai important, un club sportiv cu mii de simpatizanți e întotdeauna mai important decat problemele personale ale unui angajat.

      Răspunde
      • Da, ilegalități, neconformitati, etc., se înțelege sensul

        Răspunde
  • Pai ,,din cauza angajatului care nu a depus contractul la federatia de handbal” era formularea corecta. Puteați sa faceți public numele acestuia în loc sa denigrați un om nevinovat.

    Răspunde
  • Nu e corect titlul!
    Titlul corect este:
    Incompetența de la conducerea clubului riscă să bage Gloria în B.
    Cum adică nu poți demite antrenorul principal pentru ca nu vor secunzii?
    Există un contract?
    Respectați-l !

    Răspunde
  • Ba nu, nu sunt de acord! Titlul corect este „Circ pe banii buzoienilor”. Mai lasati-ne cu ungurii, sarbii si bengalezele voastre, ati distrus orasul si ne tocati si banii pe toate caterincile. Gasiti-va patron si lasati lumea in pace. Oamenii din oras isi rup carca pe bani putini ca sa vina unii sa faca bambilici pe bani multi.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.