„Haideți să cumpărăm teste pentru cetățenii din Poștă” (P)
C-tin Ionescu, consilier municipal PRO România, a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă adresată primarului Buzăului, prin care îi solicită o mai mare implicare în actuala criză COVID de la Buzău unde a izbucnit recent un focar în cartierul Poșta.
Propunerea lui Constantin Ionescu este una de bun simț și logică în contextul actual, când municipalitatea nu mai poate organiza tot felul de spectacole și tradiționalul târg Drăgaica, și ține de edilul local să inițieze un proiect de hotărâre prin care banii economisiți să fie redirecționați către sănătate, prin cumpărarea de teste COVID și donarea acestora către instituțiile abilitate să le folosească. Cum în ultima vreme se pare că primarul Constantin Toma a ascultat sfaturile PRO România, sperăm ca și propunerea consilierului nostru să găsească sprijinul necesar și să treacă, în beneficiul tuturor semenilor noștri. Iată ce a scris Constantin Ionescu pe pagina sa de Facebook:
„Guvernul nu poate! Noi putem, domnule primar?! În loc de spectacole, teste COVID pentru cartierul Poșta!”
„Am încercat întotdeauna, în calitate de consilier local, să vin în sprijinul concetățenilor care mi-au acordat încrederea ca independent în urmă cu patru ani, și să aduc în fața colegilor de CLM și a dumneavoastră doar propuneri decente a căror soluții să fie simple ca să poată fi puse în practică. Acum, în aceste zile de mare încercare, când Buzăul, despre care spuneați că este cel mai sigur oraș din România are un cartier întreg băgat în carantină, cu peste 2000 de semeni de-ai noștri aflați în izolare și care nu mai pot merge nici măcar la serviciu, vă solicit din nou sprijinul. Să lăsăm deoparte ambițiile politice, vechile șicane și să privim obiectiv spre viitor. Un viitor incert dacă nu vom trece peste orgoliul personal și nu ne vom concentra asupra soluțiilor pe termen scurt, mediu și lung.
Oamenii nu mai au nevoie doar de promisiuni, ci de fapte concrete, cetățenii vor să vadă că cei pe care i-au pus să îi conducă sunt alături de ei, pentru a se simți în siguranță. În aceste condiții, cred că suntem amândoi de acord că putem renunța, cel puțin pentru o perioadă, la spectacole, Târgul Drăgaica și alte manifestări bugetofage, și să canalizăm fondurile astfel economisite către ceva cu adevărat important. Și să cumpărăm noi, din Bugetul Local teste pentru COVID, pe care să le oferim specialiștilor, iar aceștia să le folosească în primul rând pentru testarea populației din zona aflată în carantină acum, pentru a ști cu adevărat cu ce ne confruntăm. Spun că trebuie să avem noi inițiativa pentru că Guvernul PNL și-a demonstrat din plin incompetența, exemplul cel mai elocvent fiind obligativitatea purtării măștilor de protecție din 15 mai fără a oferi soluții. Nu putem achiziționa cu 7 lei sau chiar mai mult măști de la o bucătăreasă, în condițiile în care majoritatea oamenilor nu-și permit să dea pe o mască pe care o poartă o singură dată banii cu care cumpără pâine la copii pentru două, trei zile.
Sunt sigur, domnule primar, că propunerea mea nu este numai una de bun simț, ci imperios necesară, și dacă vă pasă de Buzău și de buzoieni, așa cum spuneți cu fiecare ocazie, vă veți implica pentru a o pune în practică. Nu este greu, putem convoca o ședință extraordinară a Consiliului Local Municipal cu un singur punct pe ordinea de zi, alocarea de fonduri necesare pentru achiziționarea de teste și a readuce Buzăul la gradul de siguranță pe care-l declarați înaintea declanșării focarului din cartierul Poșta”.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.
Buna propunerea daca sunt si bani. Poate vine si Don Perfectele cu ceva bani sau teste de la guvernul (sau de la tigani )pe care il reprezinta ca a stiut sa ne bage in gura tarii cu tigani lui.