Hotărâre în unanimitate. „Dacă are bun simț…”

Ședință aseară la PSD Buzău (municipiu), în care primarul C-tin Toma a propus suspendarea pe 12 luni a consilierului C-tin Florescu „pentru abateri grave de la prevederile Statutului PSD”.

Propunerea primarului, care este este și președintele PSD pe municipiu, a fost votată în unanimitate. Astfel, timp de 12 luni, Florescu nu va mai fi membru PSD.

„Nu i-a fost retras sprijinul politic și înlăturat din Consiliul Local, dar dacă are bun-simț ar trebui să-și dea demisia. E un semnal clar că nu mai e dorit aici”, a fost mesajul trimis de pesediștii locali către Florescu.

Azi, la 12.00 e ședință de Consiliu Local. Pesediștii așteaptă demisia de la Florescu

Fostul judecător a opinat că rezultatele mai slabe ale PSD de la prezidențiale și europarlametare i se datorează primarului și că mai mulți angajați din Palatul Comunal s-au plâns de atitudinea severă a primarului.

Toma a replicat că „eu am în sondaje minim 55%, iar rezultatul de la europarlamentare i se datorează lui Dragnea, iar cel de la prezidențiale candidatului slab, Dăncilă”. Toma l-a numit pe Florescu „un personaj jalnic”, care „urmărește să se cocoațe pe necazul PSD, pentru a fi remarcat de un alt partid”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Hotărâre în unanimitate. „Dacă are bun simț…”

  • Fiecare pasare pe limba ei piere si amandoua sunt aceeasi specie si vorbesc aceeasi limba ,Toma si Florescu.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.