Iată care sunt noutățile și prioritățile

Astăzi, noul prefect al jud. Buzău a prezentat presei și buzoienilor echipa cu care va lucra în cadrul Cancelariei Prefectului.

Astfel, director al Cancelariei a fost promovat Timotei Oprea, cunoscut îndeosebi ca jurnalist și apoi purtător de cuvânt al Companiei de Apă Buzău.

Timotei Oprea, licențiat în istorie, este recunoscut ca apropiat al deputatului Ad. Mocanu și al fostului director de la Comp. de Apă, Ionel Tescaru.

Consilier al prefectului a fost numit fostul polițist Ionel Chiriac, pensionat în noiembrie. Despre acest subiect, cumulul pensie – salariu, buzoienii.ro a scris AICI.

Ca secretar al cancelariei și purtător de cuvânt a numisă Denisa Irimia, până de curând reporter și realizator de emisiuni la TV Buzău.

Din decembrie prefect este Leonard Dimian (economist, susținut de ALDE), iar subprefect Alecu Vasile (fost inspector guvernamental, susținut de PNL).

„Prioritare vor fi controlul de legalitate al actelor administrative ale primăriilor, problematica fondului funciar și pregătirea celor două rânduri de alegeri. Va urma și o analiză a activității directorilor de deconcentrate. Îmi doresc ca în acest an să identificăm problemele mai delicate și să ne concentrăm asupra lor”, a spus prefectul Dimian, care a promis o relație transparentă cu presa locală.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

4 comentarii la „Iată care sunt noutățile și prioritățile

  • Timotei Oprea ,DA ,un profesionist in domeniul sau .

    Răspunde
  • Sa respectam profesionistii ! Oamenii au muncit , au invatat bibliografia si au castigat examenul ! Asa ca nu putem decat sa fim siguri ca „legalitatea” in institutia subordonata guvernului va fi cuvantul de ordine ! Tot respectul pentru aceste persoane capabile !

    Răspunde
  • …aşa domnule Anonim, pune întrebari pertinente şi te asigur că nu vei deveni niciodată Apolitic, vei rămâne profund Politic

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.