Iată ce s-a decis la vot în privința accesului mașinilor în parcul Crâng

În ședința de ieri a CLM Buzău s-a votat propunerea consilierului independent C-tin Ionescu privitoare la interzicerea accesului auto în Parcul Crâng.

„În niciun  parc din lumea civilizată nu se intră cu mașina. Propun interzicerea accesului cu câteva mici excepții cuprinse în textul proiectului de hotărâre. Direcția Silvică ne susține în acest demers ca și marea majoritate a buzoienilor”, a susținut Bebe Ionescu înainte de vot.


„Proiectul nu are niciun fundament întrucât aleile respective nu aparțin municipalității, ci Ocolului Silvic. Nu putem impune ceva pe terenul altuia”, a argumentat contrar consilierul Fănică Bîrlă.


„Nu este adevărat că nu se intră cu mașina. Eu cunosc o mulțime de astfel de parcuri. Herestrău de exemplu, unde sunt restaurante și terase numeroase, unde oamenii vin cu mașina”, a spus și Silviu Roșioru.

Niciun vot favorabil proiectului!

C-tin Bebe Ionescu
C-tin Bebe Ionescu

După o scurtă polemică s-a trecut la vot. Surprinzător, niciun consilier în afară de inițiator nu a votat pentru. S-au consemnat doar voturi împotrivă și o abținere.

Împotriva lui Ionescu a votat inclusiv Silviu Roșioru deși cei doi joacă împreună în „Partidul Compania de Apă”, așa cum spune adesea primarul Toma.

Cei doi chiar și-au schimbat public câteva replici acide, ultimul cuvânt avându-l Roșioru:

„Și așa domnul Ionescu e în plus pe aici”

Evident, primarul Toma a zâmbit satisfăcut văzând degringolada din tabăra adversă.

Citește și articolul: Zoican, șeful UPU Buzău, a ținut să se fotografieze cu ea. „Adriane, ăsta-i motiv de divorț”

Dacă s-ar face un sondaj, buzoienii ar vota majoritar pentru interzicerea accesului auto în Crâng. Însă, așa cum se întâmplă în România, interesul și persuasiunea câtorva oameni de afaceri sunt mult mai puternice decât dorința a zeci de mii de buzoieni.

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Iată ce s-a decis la vot în privința accesului mașinilor în parcul Crâng

  • La Timișoara oraș centru universitar, unde probabil și consilierii provin din mediul academic se poate,la noi unde consilierii provin din grădinari, strungari sau ospătari nu de poate.La așa cultură așa rezultate.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.