Iată ce străzi s-au mai asfaltat și care urmează la rând. FOTO de azi
Imaginea de mai sus a fost surprinsă azi pe strada Gogu Vicatus din capătul cartierului Micro XIV.
În fapt o uliță până acum, plină de noroi iarna și de praf vara.
Unul din cele mai înspăimântătoare și insalubre locuri din Buzău, cu locatari săraci și în majoritate rromi.
Astăzi, s-a turnat asfalt pe nou înființatele trotuare, iar o dată cu el în mahala va începe să pătrundă și civilizația.
Gogu Vicatus e în grupul celor 43 de străzi de pământ din Buzău și pentru care municipalitatea plătește pentru asfaltare unei firme private.
Conform unei informări făcute azi de viceprimarul Ionuț Apostu – cel care urmărește stadiul lucrărilor – pe zece străzi s-a turnat pentru prima dată asfalt (pe cinci stratul unu și pe alte cinci inclusiv stratul doi).
Stratul 1: Siriului, Cărămidari, Cimbrului, Liliacului și Cercului
Stratul 2: Morilor, Pescăruș, Foișor, Luminișului și Livezilor
Pe toate aceste străzi, cu excepția Liliacului și Livezilor, s-a pus asfalt și pe trotuar.
Firma de asfaltări (Hidro Salt B92 București) este însă în urmă cu programul de asfaltări, o parte din vină având și vremea neașteptat de ploioasă din luna iulie.
În paralel în Buzău asfaltează și Urbis Serv (Aleea Sporturilor, Cașota (Dorobanți II), Pompiliu Ștefu).
Citește și: Foto din Olanda. Iată unde au funcționat autobuzele Mercedes introduse recent prin Buzău. CLICK AICI
Iată lista celor 43 de străzi de pământ/balast prinse în contractul de asfaltare cu Hidro Salt B92 București:
-
Artarului
-
Aleea Ceferistilor
-
Flacara
-
Granitului
-
Aleea Gradinelor
-
Iancu Demetriade
-
Iazului
-
Luminisului
-
Morilor
-
Salcamilor
-
Saturn Linie
-
Purcherea Laurentiu
-
Targului
-
Vadu Pasii
-
Lujerului
-
Primaverii (tronson Garlasi – Bebarom)
-
Salciilor
-
Calarasi
-
Coloniilor
-
Calnau
-
Calmatui
-
Toamnei
-
Tiglari
-
Simila
-
Gogu Vicatus
-
Uzinei
-
Berzei
-
Haiducului
-
Caramidari
-
Aleea Florilor
-
Aleea Livezilor
-
Cerbului
-
Cercului
-
Pescarus
-
Foisor
-
Liliacului
-
Aleea Cimbrului
-
Islazului
-
Siriului
-
Satierului (tronson)
-
Veteranilor
-
Hangarului
-
Hipodrom
Lasă să le pună asfalt la țigani ca si ei muncesc si plătesc taxe la primărie.
Unde sunt oameni cinstiți și muncitori ii lasă că sa isi rupă picioarele în gropi si sa înoate prin noroaie. Ce logica este asta? Le faci condiții la scursurile societății iar pe oamenii corecți ii lași să se chinuie.
În atenția ăstora care se dau domni și doamne. Sa știți ca i. Zonele alea nu locuiesc numai sun și persoane care nu au posibilități financiare. Și care au dreptul la o mica bucurie. Asa ca ăștia de pe centru……………
În paralel Urbis Serv asfalteaza de 3 luni la aleea sporturilor si nu a terminat si pana in luna noiembrie la pompiliu stefu
Penibil…..
Stim.. se face treaba încet și bine. Descopera apa calda in materie
Mai bine desfiinte strada Vicatus decat sa investeasca in ea!!!!
Asfaltul e pentru cei care nu platesc taxe si impozite si voteaza PSD contra ajutoare sociale din bugetul de stat facut de fraierii care platesc taxe si impozite. Astia sunt prioritatea pentru PSD, asistatii sociali ce isi vand voturile pe bani.
Pentru fraierii platitori de taxe si impozite nu se gaseste asfalt. Ei sa stea fara, pana invata sa voteze cum trebuie si pana invata ca daca vrei sa o duci bine in republica PSD trebuie sa te faci asistat social, o lipitoare la bugetul de stat.
Cică ii civilizeaza
Cea mai urgenta srrada si principala care face de ras Buzaul este Transilvaniei….de la fabrica de bere pina la clubul politistilor….
Io sunt curios unde or fi alea 100 de strazi cu asfalt promise pentrtu anul asta ca vad ca toata vara s-a dormit pe Al Sporturilor.
Unde e Oltului promisa, Veteranilor, Rascoalei, Heliade Radulescu, Constitutiei, Orizontului, Horticolei, Transilvaniei…. aloooooo astea sunt strazi pe care circulam nu toate fundaturile din dorobanti si alea din tiganie (vicatus)
Domnule Auraș Tereacă, vă sugerez să mai publicați materiale o dată la 2-3 luni și despre stadiul lucrărilor la noul pod de la Vadu Pașii cât și de la modernizarea stadionului Gloria ! Ambele subiecte mi se par că interesează mai mulți cititori ai Dvs. Mulțumesc !
Dar garajele din spatele cimitirului dumbrava cand vor fii desfiintate? Asfalt se va turna pe aleea castanilor? Vrem locuri de parcare si asfalt in aceasta zona deoarece sunt niste cratere mai ceva ca la tara!
De anul trecut se tot promite asfaltarea parcării din Dorobanți 2 de către domnul vice Apostu, care mereu spune că atât str. Gîrlași cât și parcarea și aleile aferente aflate în diferite îngradiri pentru creșterea cânilor și pisicilor, sunt în grafic. Dar după cum se vede planificarea, nici anul ăsta nu scăpăm de bălți și noroaie.
Cum să procedăm? Strângem fonduri prin asociație să contribuim pentru a se scăpa de chinul ăsta interminabil?
Ați promis mereu domnule Ionuț. Iar ne lăsați și domnul Primar, parcă-l văd șef de guvern …….Ooooooof!