Iată programul ceremoniei funerare
Zi tristă azi pentru armata română și orașul Buzău.
Va fi înmormântat militarul buzoian – al cincilea – ucis în Afganistan săptămâna trecută.
Ștefan Ciprian Polschi, avansat sublocotenent post mortem, va fi condus pe ultimul drum.
De la ora 09.45 convoiul militar va pleca de la biserica Sf. Ștefan de pe Frăsinet.
Camionul ce va purta trupul militarului va face două opriri pe traseu. Una în rondul de la avion, întrucât ultima locuință a răposatului a fost în cartierul Orizont, și una în centru, lângă poșta veche, acolo unde Ciprian a copilărit.
Apoi , convoiul se va îndrepta pe Bd. Unirii înspre biserica militară de pe Bd. Mareșal Averescu.
Slujba de prohod va începe la ora 11.00, iar în jurul orei 12.00 coșciugul va fi purtat pe brațe la Cimitirul Eroilor.
Eroul buzoian va fi înmomântat cu onoruri militare, la ceremonie urmând să asiste generalul Nicolae Ciucă, șeful Marelui Stat Major, fost comandant între 2011 și 2014 al armatei de la Buzău.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.