Ilie Stan: „Câștigăm și urcăm în primele șase!”. De ce îi este frică antrenorului
1-0 la pauză pentru CSM Reșița. Unicul gol a fost reușit de penalty de Laurențiu Buș – min. 38.
Gloria: Stoian – Pârvulescu, Ghinga, Perju, C. Toma – Pațurcă, Balgiu, Tucaliuc – Ciobanu, Iurcu, Huiban.
Reșița: Cobrea – Acka, Dudea, Dumitraș, Lungu – Breșneni, Boboc, Danciu – L. Buș, Bagherea, Dat.
min 6: Șut bun Danciu, de la oaspeți, Relu Stoian reține în doi timpi.
min. 7: atacantul Bagherea (CSM Reșița) luft din mijlocul careului Gloriei
min. 32: prima și singura ocazie de gol a Gloriei Buzău din prima repriză. După un corner, atacantul Maxim Iurcu a reluat cu capul dar portarul Cobrea are intervenția meciului și scoate de sub bară
min. 42: Balgiu îl agață în careu pe L. Buș, penalty.
min. 43: 0-1. Buș trage pe mijloc, Relu Stoian se aruncase în stânga
Reproșuri ale lui Ilie Stan la adresa arbitrului Mihai Amorăriței din Câmpina. „Ești șmecher ? Nouă de ce nu ne-ai dat mai devreme la Tucaliuc ?”. Atacantul Gloriei a căzut în careu în min. 40, dar centralul i-a dat galben pentru simulare.
Repriza a doua.
Trei schimbări făcute de Ilie Stan. Au intrat C-tin Stoica, Piftor și Chică-Roșă. Au ieșit Ciobanu, Pațurcă și Huiban.
Scor final, Gloria Buzău – CSM Reșița 0-1. Chinuială e cuvântul care descrie cel mai bine prestația jucătorilor Gloriei în acest meci. Un sinonim potrivit e și zbatere (inutilă). Gloria a dominat, dar fără să-și creeze nicio ocazie mai de Doamne ajută.
„Se mai juca o săptămână și Gloria n-ar fi dat gol”, a punctat, corect, un coleg de breaslă, care a descris fidel problemele Gloriei de pe faza ofensivă.
E un lait-motiv, dar despărțirea de trio-ul ofensiv Vali Munteanu – Vali Alexandru – Chipirliu se vede. Gloriei îi lipsește jucătorul/jucătorii care să facă diferența.
Știrea inițială:
„Câștigăm și urcăm în primele șase!”, e obiectivul fixat de Ilie Stan pentru meciul de azi.
„Mi-e teamă că nu vom reuși să desfacem echipa Reșiței. Vor veni să se apere. Îl știu pe antrenorul lor, pe Pelici, face echipe care se apără bine. Sper să fiu inspirat și să aleg în atac jucătorii care să dea gol”, a adăugat ILie Stan.
Gloria e neînvinsă, dar cu puncte puține. Are o victorie și trei remize.
Două modificări survin în primul „11”. Mijlocașul Savin, cu o evoluție modestă la Gloria, a fost cedat la Mircurea Ciuc, iar fundașul Ioniță stă după ce a luat roșu direct la Constanța.
Meciul va fi transmis live-text pe buzoienii.ro.
Le lipesc multe , cand la conducerea clubului sunt oameni ca si Cazan, Lupu, care doar executa ordine. Nu este de mirare ca echipa este varza.