Impact teribil la ieșire din Buzău. Fiat – Skoda. Doi răniți

Vina îi aparține șoferului autoturismului Fiat albastru. În mașină se afla o familie de bucureșteni care se întorcea acasă de la Focșani.

Șoferul Fiatului a ratat drumul spre București (în rondul de la Hanul lui Țintă) și peste câteva sute de metri (în dreptul drumului spre Lipia) a dat să întoarcă.

Bucureșteanul nu s-a asigurat și a fost izbit în timpul manevrei de o Skoda roșie în care se afla o familie de buzoieni din Stâlpu.

„Nu a semnalizat, deodată m-am trezit cu el în față, pe linie continuă. Am tras stânga ca să evit impactul, dar degeaba. Mi s-a blocat volanul, au sărit airbagurile, n-am mai văzut nimic. Ne-am oprit în gardul ăsta. Bine că n-am mai dat și peste alții”, ne-a spus șoferul Skodei roșii, un tânăr din Stâlpu.

Au rezultat doi răniți, transportați la spital. Mama șoferului din Skoda, o femeie din Stâlpu (care și-a spart nasul după impactul cu parbrizul) și șoferul Skodei, cu dureri la un umăr.

După impact, motorul Fiatului s-a desprins de caroserie și a ajuns pe marginea drumului

„Îmi pare foarte rău. Soțul meu e la primul accident din viața lui. Veneam de la Focșani și am ratat drumul spre București acolo la rond. Soțul s-a impacientat, s-a gândit să întoarcă, n-a fost atent și a făcut prostia asta. E la spital acum. Îmi cer scuze celor afectați din cealaltă mașină”, ne-a spus soția bucureșteanului.

Traficul în zonă (la intersecția cu drumul spre Lipia) se desfășoară pe nun singur sens.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.