Încercare a școlii din Mărăcineni de a ține elevii în comună

„Nu mi-aș duce copiii la Buzău, dacă ar fi after-school la Mărăcineni!”

Aceasta e explicația oferită de unii părinți din Mărăcineni/Vadu Pașii/Vernești etc. pentru plimbarea zilnică a copiilor, cu mașina, la oraș.

„Din septembrie avem și la Mărăcineni!”

E anunțul făcut pentru buzoienii.ro de Adelina Chiru, directoarea Școlii Mărăcineni.

„Din acest an școlar am reușit să înființăm primele două programe de „Școala după Școală”. Se țin la școala din Potoceni, unde am găsit spațiu adecvat. Avem 10 copii de la clasa pregătitoare și 10 copii, combinat, de la clasa întâi și clasa a doua. Elevii nu sunt doar de la școala din Potoceni, sunt aduși cu microbuzul școlar și de la Căpățânești și de la Mărăcineni. Copiii iau masa aici, catering, iar apoi își fac lecțiile cu cadrele noastre didactice. Beneficiem de sprijinul total al inspectoratului școlar și al domnului primar Dumitru Constantin”, a explicat directoarea școlii din Mărăcineni.

Școala din Potoceni, unde s-a înființat „Școala după Școală”

Zece plus zece copii nu e mult, dar e un început. Poate vor veni mai mulți, după diseminarea informației.

Intenția conducerii școlii e ca pentru fiecare nouă clasă pregătitoare să se procedeze similar.

Rămâne să vedem, pe viitor, dacă fraza de la începutul articolului, „Nu mi-aș duce copiii la Buzău, dacă ar fi after-school la Mărăcineni!”, e reală sau a fost folosită doar ca alibi de părinții care nu concep ca odraslele lor „să învețe la țară, cu toți țăranii”.

Citește și:

loading...

7 comentarii la „Încercare a școlii din Mărăcineni de a ține elevii în comună

  • Țărani nu sunt cei care rămân in satele lor sa învețe, ci parveniții care vin in oras sa se poată lauda cu obrazniciile lor de la oras in fata celor cu bani mai putini rămași in sat. Toți ratații care nu au văzut in viața lor un premiu, dar au fost ceva ruda cu vreun primar și au coișpe mii de ha luate in concesiune ori au dat și luat șpăgi pana i-a găsit dracii acum sunt mari iubitori de diplome, nu de școala și învățat pentru copiii lor. Ciocoii vechi și noi

    Răspunde
  • Puțină vomă pentru părinții care își chinuie copiii sa vina la oras de la zeci de km sa învețe cartea pe care ei nu au învățat o la vremea lor. Carte se învața și la sat, vor veni la Hasdeu, nu la toate liceele industriale, ca voi, dacă sunt buni . Dar nu, voi acum aglomerați orașul cu dorința voastră de diplome. Lăsați nebunilor copiii in pace și străzile orașului libere. Literele și tabla înmulțirii sunt aceleași peste tot. Sa vezi liniște in oras săptămâna viitoare fără țărănoi(nu fără țărani ca ei vin la piața și nu deranjează pe nimeni, dimpotrivă).

    Răspunde
  • Succes și elevilor și profesorilor de la SBS !

    Răspunde
  • E fascinant ce face domnu’ nea Titel la Maracineni dar raman, totusi, niste intrebari foarte serioase la care domnu’ nea Titel si altii trebuie sa dea si raspunsuri :
    -cum a fost posibil sa dea domnu’ nea Titel de la primarie pamant lu’ fi-su?
    -cum a fost posibil ca fi-su lu’ domnu’ nea Titel sa construiasca in jurul unui stalp de medie tensiune?
    -cum a fost posibil sa se intample cele de mai sus si nimeni „de la judet” sa nu bage de seama si sa ia masuri?
    -cum e posibil ca si acum, dupa ce faptele antementionate au devenit publice (desi erau publice, orbul gainilor era mare), nimeni „de la judet” sa nu actioneze in nici un fel?

    Ii multumim lu’ domnu’ nea Titel pentru tot ce a facut si face pentru Maracineni dar nu trebuie sa uitam ca nu s-a intamplat nimic pe gratis. Domnu’ nea Titel si familia domniei sale au facut bani muuulti de pe urma acestor fapte de bine. Ca sa fie treaba concreta, fiul lu’ domnu’ nea Titel avea, la un moment dat, masini de peste 1 milion de euro. Evident ca pentru o localitate de mare angajament ca Maracineniul nu sunt bani multi dar pentru noi, restul fraierilor, sunt cam multi bani pe care sa ii cheltuie pe masini un flacau care n-a prea facut nimic concret la viata domniei sale cu exceptia a fi fiul unui primar.

    Răspunde
    • Fantastic punctat ! In continuare legile se aplica doar fraierilor.. .

      Răspunde
  • Veșnica dumă, cu miile de copii (tu ai zis asta, reportere) care fac naveta din împrejurimi, mai ales din Mărăcineni, către Buzău.

    Uite, deja exista premisa sa se degreveze traficul rutier către oraș cu…….10 + 10 mașini ! WOW 🙂

    Pai daca vin zilnic mii de copii la școală în Buzau, unde îți închipui tu, reportere, precum și geniile ce comentează mai sus, că ar putea să învețe toți acei copii în localitățile de origine ?!
    Sper că aveți suficient discernământ încât să realizați faptul ca ar trebui sa se înființeze niste zeci de unități de învățământ noi, da ?!

    Problema congestionării traficului se datorează administratorilor orașului, care nu sunt în stare să asigure soluții adecvate vremurile în care trăim pentru că, așa cum se întâmplă oriunde pe planeta asta, centrele urbane mari, au ajuns să concentreze interesul populației din împrejurimi, din toate punctele de vedere: serviciu, învățământ, cumpărături, agrement, etc., nu-i nimic nefiresc in aceasta tendința observată cu stupoare acum, in 2023, la Buzău.

    In loc de parcuri, info center-uri, roti de moară și alte rahaturi inutile, ce nu aduc nici un folos societății, poate c-ar fi trebui dislocate milioanele acelea în asigurarea unei infrastructuri in conformitate cu necesitățile vremurilor in care trăim: mai multe puncte de legătură cu orașul, mai largi, mai multe poduri, parcări supra/subterane, etc.

    Răspunde
  • Sunt scoli, țărane, destule, se închid că părinții se culcă țărani ca tine și se trezesc orășeni. Sunt sute de școli la țară. Se închid, din lipsa de copii.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.