Infracțiune comisă astă-seară de un șofer de autobuz
„Îi desfacem contractul de muncă. Îmi pare rău, e de patru ani la noi. Până acum n-a mai avut abateri, dar pentru astfel de fapte avem toleranță zero”, a anunțat Gică Toader, directorul Trans Bus.
Șoferul de 32 de ani, de pe autobuzul 5, a fost suspicionat că ar fi sub influența alcoolului de echipa de control a biletelor, care are obligația și de a verifica starea șoferului.
Imediat a fost anunțată conducerea, iar de aici Poliția Rutieră care a procedat la oprirea șoferului în trafic pentru a i se pune fiola.
Suspiciunile au fost confirmate, alcooltestul a indicat o valoare de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
IPJ Buzău: „În această seară, 31 martie, în timp ce exercita atribuțiile de serviciu, un echipaj de poliție al Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Buzău a observat că șoferul unui autovehicul destinat transportului de persoane avea un comportament neadecvat în timp ce conducea pe o stradă din municipiu.
Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire și, în urma verificărilor, au stabilit faptul că șoferul este un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Vadu Pașii.
De asemenea, întrucât acesta emana halena alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest.
Alcooltestul a indicat o valoare de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a refuzat deplasarea la spital în vederea recoltării de probe de sânge.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. La acest moment, cauza este analizată împreună cu procurorul de caz, în vederea dispunerii tuturor măsurilor ce se impun, conform legii”.
Este al doilea incident din ultima lună în care este implicat un șofer de autobuz. Cu o săptămână în urmă o șoferiță, tot de pe autobuzul 5, a întors fără a se asigura. Nici șoferul autoturismului n-a fost mai atent, rezultând o coliziune în urma căreia un pasager de 76 de ani a decedat la spital.
Citește și:
Directorului Trans Bus îi pare rău de șofer, în loc să-i pară rău de pasageri sau de participanții din trafic care au fost supuși la risc de accidente…
Gestionarea Transbuz e falimentara,și aici ma refer la tot ce înseamnă profit la Transbuz……au plecat șoferii profesioniști. , erau plătiți prost…..ați angajat oameni cu carnet și atestat, nu SOFERI, și acum adunați NECAZURI…
Frumoasa povestea cum ca ar fi fost depistat de controloarele de bilete, doar ca Politia contrazice povestea si spune ca au prins soferul baut din intamplare, ca l-au observat ca mergea in zig zag in timp ce trecea pe langa ei.
Cat despre ultimul paragraf, in care cumva se incearca sa se spele soferita de la Transbus care a omorat un om dupa ce a facut manevra criminala de a pune autobuzul de-a latul strazii fara sa se asigure, prin aruncarea pisicii la soferul nevinovat care s-a trezit brusc cu autobuzul in fata de-a latul strazii… rusine.
Acest exemplu, precum si cel al soferitei Trans Bus ce a produs de curand un accident demonstreaza indisciplina si slaba instruire ce caracterizeaza aceasta societate
Asta este scopul pentru care au fost create acele benzi de circulatie speciale pentru autobuze pe Unirii, Transilvaniei si Industriilor ? Ca soferii Trans Bus sub influenta alcoolului sau cei ce nu respecta Codul Rutier sa – si faca de cap, crezand ca toata strada este a lor ?
nu trebuie sa condamnam un sofer care nu are oxford si nici vre-o pregatire aleasa, greseli in trafic se fac ,toti facem dar mai trebuie sa ne uitam si la programul lui si la banii castigati. Multi sunt afara pe bani frumosi aici nu sunt respectati asa ca trebuie sa ne multumim cu ce avem, acum orice persoana care termina scoala de soferi care nu acumuleaza suficienta experienta poate conduce un autobuz sau o masina mare
Cam ciudata procedura Transbus.
Adica angajatele au constatat ca soferul e manga dar in loc sa il impiedice sa mai porneasca la drum si sa anunte politia procedura lor spune sa isi anunte seful si sa il lase in continuare pe sofer sa conduca manga?
Nu cumva procedura normala si fireasca trebuia sa fie anuntat politia si impiedicat sa porneasca din statie si abia apoi anuntat seful sa trimita un alt sofer inlocuitor?
Ma intreb daca acele controloare constatau ca soferul viola un copil, procedura era tot aia, sa anunte seful ca soferul violeaza un copil si sa plece de acolo si sa lase soferul sa termine violul?
Desi si politistii de multe ori mint in comunicate, de data asa as inclina ca povestea lor ca l-au prins din intamplare e mai credibila decat povestea celor de la Transbus cum ca a fost reclamat de colegele controloare.
Cred ca e destul de clar ca la alcoolemia aia de 1,44 nu e singura data cand conduce beat, nivelul ala de alcoolemie capatata in timpul zilei chiar in timpul programului denota ca obisnuieste sa consume des si sa conduca autobuzul, doar ca de data asta a avut ghinion sa fie prins. Si te face sa te intrebi cati soferi consuma si de cate ori colegii si sefii ii acopera, mai ales ca soferii de autobuz nu sunt controlati niciodata in trafic, nici de conducerea Transbus, nici de Politie… doar in cazuri exceptionale cand merg pe sapte carari sau produc accident ii controleaza politia, in rest au imunitate absoluta in trafic.
Verificați la sânge toți șoferii de pe Transbus,
Conduc extrem de haotic și indisciplinat, mai aveți unul pe acolo pe acolo care îl doare la banana de siguranța pasagerilor, centura pentru el nu exista iar telefonul îl tine aproape NON stop la ureche, posibil e geloasa amanta …
Tereaca, nu mai lasa numele persoanelor ne-publice in acuzatii prin comentarii. Daca e calomnie? Nu stiu daca are dreptate, dar eu nu as risca fara dovezi. Daca la un articol despre jurnalisti scriu si eu „e si un jurnalist pe nume Tereaca, ce ia spaga”, ce faci, iti convine?
Aveți dreptate, am modificat!
Domnule Vasile, nu trebuie sa fii absolvent la Oxford (apropos, Oxford se scrie cu majuscula) pentru a intelege ca atunci cand esti la volan nu trebuie sa fii baut si nici nu-ti trebuie o ”pregatire aleasa” pentru a respecta asta ! Cum poti afirma ca trebuie sa ne multumim cu astfel de exemple ? Salariile sunt mici ? Nu le convine programul ? Atunci sa mearga ”afara” , unde se castiga bani multi si nu au nici o responsabilitate.
Domnule Tepes ati citit, dar nu ati inteles subtilitatea afirmatiei mele, trebuia sa fac mai multe greseli dar m-am limitat la cateva, cu alte cuvinte am folosit o figura de stil numita oximoron iar referitor la soferi (n-ar fi numai cazul lor) societatea in care traim, legislatia permisiva, neaplicarea ei de catre autoritati, lipsa personalului profesionist, toate conduc la acest deznodamant tragic, nu trebuie sa condamnam de asa maniera soferul pentru ca sunt derapaje mult mai mari in aceasta tara care ne afecteaza mai mult si pe zi ce trece se intensifica .Raul trebuie taiat de la radacina, trebuie identificata sursa si extirpata, daca iti este sugerat drumul gresit si mai te impinge si cativa din spate pe acel drum ce faci ? cu cine iti desfasori activitatea? (sunt antreprenori care sunt nevoiti sa reangajeze dupa abateri grave) trebuie sa educam ce avem ca sa putem merge mai departe.