Investiție majoră în comuna Mărăcineni. „Am luat avizele, în primăvară încep lucrările. E interes mare, oamenii vor”
Continuă investițiile și modernizarea comunei Mărăcineni.
După rețeaua de apă și cea de canalizare, societate proprie de salubritate și parte din ulițe asfaltate, la Mărăcineni se va introduce ultimul serviciu de utilități care lipsea pentru ca în comuna de dincolo de pod să existe condiții ca la oraș.
E vorba de rețeaua de gaze naturale, pentru care s-au făcut numeroase eforturi și demersuri în ultimii 20 de ani.
„E 100% că se va face. Am obținut aviz de la ANRE și de la Transgas. Ne vom înțepa în magistrala Transgas de la ieșirea din Buzău spre Vernești și apoi se va traversa râul Buzău. Investiția va fi privată, e vorba de firma Roșu Gaz, deținută de un om de afaceri originar din comună, dar mutat la București. El va realiza investiția, după care își va recupera banii în timp din prețul gazelor. Există cerere mare, peste 60% din gospodării au intenția de a se branșa, ca să nu mai vorbim de firmele din Mărăcineni. E o oportunitate mare pentru comună, se va continua procesul de modermizare și dezvoltare. Lucrările vor începe în primăvara anului viitor”, a precizat city-managerul C-tin Dumitru.
După ce țeava cu gaze va fi adusă la poartă de investitor, va fi rândul localnicilor să bage mâna în buzunar. Se estimează un preț de aproape 30 de milioane pentru realizarea instalației de la branșament până în locuință.
La final însă, aceștia vor scăpa de grija buteliilor și a lemnelor pentru încălzirea din timpul iernii. Rețeaua de la Mărăcineni va fi prima realizată în județul Buzău de la zero după 1989. Gazele sunt considerate un lux, iar Uniunea Europeanu nu a finanțat astfel de investiții.
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Cetatenii comunei Maracineni , la doi pasi de Buzau , merita conditii de trai cat mai apropiate de cele ale orasenilor.Doresc succes primarului si consiliului local in finalizarea actiunii!
Sunt un tanar cetațean al comunei Maracineni si inca nu mam mutat in casa noua care o detin intr-un cartier nou din cauza aprovizionarii cu lemne care pe timp de iarna este foarte greu de cumparat,asa ca ar fii foarte bine daca s-ar face pasul acesta pt a platii lunar si nu toti banii de odata pt un camioane de lemne.Cu respect pt domnul Titel pt ca mereu a fost alaturi de noi si ne-a facut mult bine mai ales la tineri.Sanatate
Vom vedea ! a zis orbul.
Acum e vara A trecut primavara, sau nu s-a specificat si anul
Ce ațâța graba, mai vin alte primăveri…..
Dle primar sunt sperante ca vom avea si noi gaze in comuna, in 2-3 ani ?
cum sa fie prima facuta de la zero dupa 1989….!!?? pai si aceea facuta in comuna Galbinasi cum si cand a mai fost facuta…!!!???? asa ca mai informeaza-te putin domnule Tereaca