Ionuț Apostu: „Proiectanții ne-au indicat o altă variantă”
„Am fost ieri pe Șoseaua Vadu Pașii cu reprezentanții CFR și proiectanții. Din păcate, nu putem face trotuar pe partea cu calea ferată”, a anunțat azi în ședința CLM Buzău viceprimarul Ionuț Apostu.
„Condițiile impuse de CFR presupun cheltuieli foarte mari, de ordinul milioanele de euro. Ne-au cerut să facem pe banii primăriei consolidarea terasamentului. Plus chirie pe teren, relocarea unor stâlpi etc. În aceste condiții, ne-am mutat privirea pe partea cealaltă a drumului, dar acolo, altă problemă, e un povârniș. Proiectanții ne-au indicat varianta realizării un platforme metalice. Probabil asta vom face, o pasarelă metalică de la pod până în stația de autobuz”, a adăugat viceprimarul.
În decembrie anul trecut un șofer beat a accidentat mortal un tânăr de 15 ani care circula pe carosabil dinspre podul Vadu Pașii înspre stația de autobuz.
Incidentul nefericit a devenit o fericire pentru unii dintre peneliștii buzoieni, în frunte cu șeful Avrămescu, care încearcă să câștige și în acest fel capital electoral.
Șoseaua Vadu Pașii nici nu era asfaltată până în 2019, la Obor aproape că nu se putea ajunge din cauza șleaurilor, iar acum tot primarul Toma e considerat de unii vinovat după ce strada Vadu Pașii a primit pentru prima dată asfalt, trotuare (cu acea lipsă de 100 de metri de la pod, pe marginea șoselei cei din primărie susțin că municipalitatea nu e proprietar), inclusiv pistă de biciclete.
Mai jos, fotografii din 2019 când s-a amenajat Șos. Vadu Pașii: carosabil și trotuare late cu pistă de biciclete:
Citește și:
In vizual scrie ca “CFR nu ne lasa sa facem trotuar” dar ce zice domnul Apostu e altceva, ca sunt costuri prea mari pentru a se face conform conditiilor legale.
De ce denaturati informatia?
Onorată „redacție”, din păcate pentru noi și din fericire pentru el, Avramescu sau vreun alt „Avramescu”, de la oricare partid, câștigă și va câștiga capital electoral doar nefăcând nimic, ci scoțând puțin în evidență „marile realizări ale cârmaciului” tot mai vizibile!! Dacă până acum o cotea cu „nefinalizarea” și „va fi frumos”, se pare că odată cu finalizarea începe să iasă în evidență tâmpenia rezultată!!
Nu ar fi mai ușor să se mute stația autobuzului nr 5 spre com.Vadu Pașii, dincolo de pod!Ar fi mai simplu pentru cei care merg spre oraș, în special în zona liceelor nr1 și 7!
Nu mai are unde să întoarcă autobuzul.