„L-am văzut jos în bloc și am vrut să ajut”

Mesajul de mai jos a fost trimis către buzoienii.ro de un buzoian, cu rugămintea de a publica întâmplarea trăită.

„Sunt Mihai D. din Buzau. Îndrăznesc să vă deranjez cu povestirea unei întâmplări care, poate, vă interesează.

În această seară, în jurul orei 20:30, la sosirea acasă, am găsit un om prăbușit în fața ușii de la intrarea în bloc. Nu este un locatar, pare un om al străzii, însă în jurul lui sunt pete ciudate, miroase urât și, deși am încercat să vorbesc cu el, nu a răspuns la nicio întrebare. Nu am îndrăznit să pun mâna pe el, am rețineri mai ales în perioada asta.

Imediat ce am intrat în casă, am dat telefon la 112, să anunț întâmplarea. Doamna de la dispecerat, foarte amabila, a înteles despre ce este vorba, m-a rugat sa rămân la telefon și a dirijat apelul… undeva, nu am înțeles dacă spre dispeceratul de ambulanță sau de poliție. Am relatat din nou toată întâmplarea. Doamna de la telefon, într-o stare de mare agitație, a început să țipe la mine, că are multe pe cap, că trebuie să mă întorc și să pun mâna pe el, că trebuie să le transmit date concrete (!) despre starea lui. I-am spus că nu sunt de specialitate medicală, ca nu mă pricep, că mi-e teamă și că, în definitiv, am vrut doar să ajut. M-am pomenit, din senin, cu o ploaie de imprecatii. Mi-am cerut scuze pentru deranj, am spus că am considerat de datoria mea civică să anunț că un om poate fi în dificultate. Că este vorba de un om, nu de un câine, că am anunțat acolo unde am crezut că poate fi ajutat un om, mi-am cerut scuze încă o dată și am închis. Dupa aproximativ 30 de secunde, am primit un apel de pe un număr privat. Aceeași doamnă m-a anunțat, pe un ton agresiv, că voi primi o amenda de la “autorități” pentru că mi-am permis să le tulbur din liniștea lor… și a închis.

Am greșit cu ceva? Așa reactioneaza serviciul 112 când este anunțat că un om este în dificultate?

Sincer, sunt în mare dilemă dacă se mai merită să ai simț civic sau nu.

Pentru că nedumerirea mea este mare, la fel de mare ca revolta interioară pentru un astfel de răspuns din partea autorităților care ar trebui să ne apere, îmi rezerv dreptul de a trimite acest mesaj mai multor entități mass media.

Mihai D.

Citește și:

loading...

8 comentarii la „„L-am văzut jos în bloc și am vrut să ajut”

  • concluzie : facerea de bine… f(_)T3r3 de mama! :))

    Răspunde
  • Simplu! Ascultată înregistrarea convorbirii și dacă lucrurile au stat conform celor relatate, desfăcut contractul de muncă doamnei respective! Orice altă abordare sau interpretare este praf în ochi !!!

    Răspunde
  • Acum așteptăm ca reporterul sa se documenteze si sa revină cu un răspuns din partea autorităților care cu dragoste sunt plătite din banii noștri ai celor care contribuie la buget.
    Speram că rsp va veni urgent!

    Răspunde
  • Ce va mai vaitati cu banul public, dar sa irosesti mii de lei la o interventie pentru un aurolac nu vi se pare deplasat, nu? Aveau dreptate doamnele de la dispecerat. Ce raportezi? Ca sta un betiv pe jos? Astia sunt asa pentru ca asa se complac. In toate tarile sunt si prefera sa stea pe strazi, desi au fost nenumarate campanii sa li se ofere conditii. E o vorba, cum iti asterni, asa dormi. In scari de bloc, eventual. Eu de-aia muncesc de-mi ies ochii si platesc taxe, sa plimb ambulante degeaba pentru toate hahalerele? Am asistat de zeci de ori la faze de genul cu salvari venite si betivi agresand personalul medical. Trebuia sa suni la trantorii de la politia locala, in cel mai rau caz, ca sa-l evacueze de acolo.

    Răspunde
  • Înțeleg că în această perioadă se înroșesc firele la 112.Dar până la urmă este datoria celor de acolo sa trateze cu maximă seriozitate fiecare apel! Doamna, a dat dovada de profesionalism 0!Daca este plictisită sa lase locul liber pentru cineva cu doza de empatie și calm necesară acelui job.

    Răspunde
  • Cazuri similare, cu oameni prabusiti pe strazi si in holuri de bloc, cred ca vedem fiecare zilnic. Doar ca am devenit reci, nu mai avem empatie pentru asa ceva. Insa pe langa oamenii aceia trec copii… Ei ce invata despre viata si societate? Cum se vor comporta in viitor? Le vorbim despre o planeta verde si le aratam oameni cazuti, uitati, batjocoriti pe strada?
    ISU inseamna comasarea a trei servicii importante: ambulanta, politie, pompieri. Toate ar trebui sa ii ajute pe oameni in momente de urgenta! Un om cazut poate fi un caz medical, social, sau infractional. Nimic nu o impiedica pe operatoare, daca era de la Ambulanta (si sunt convins ca in zilele astea e foc acolo!) sa dirijeze apelul catre politie, sa faca ei o investigatie preliminara. Reactia operatoarei a fost gresita. Asta denota o pregatire de specialitate precara, deci nu cred ca ar mai trebui sa ramana acolo. In caz de urgenta, trebuie sa arati empatie si sa fii calm.
    Ce mi se pare ciudat, este amenintarea cu amenda facuta de pe un numar privat. Bine, nu stiu care a fost tonul discutiei, de ambele parti. Dar presupunand ca apelantul s-a prezentat cu nume si prenume, si-a dat adresa (altfel nu aveau cum sa ajunga la acel om cazut), telefonul fiind automat inregistrat cu numar si locatie, deci s-a identificat si a prezentat o situatie pe care el a considerat-o a fi o urgenta, nu inteleg, repet, cu ce a gresit. Operatoarea putea sa ii spuna ca a inteles mesajul si vor actiona, sau nu. Dar unde este infractiunea, ca sa il ameninti pe un apelant la 112 cu amenda? Asta mi se pare abuz de functie!!!
    Chiar sunt curios care / daca va fi reactia autoritatilor Mariei Sale, Statul Roman!

    Răspunde
  • Asta intră în competenţa celor de la Poliţia Locală, în primul rând, că tot freacă ei menta stând degeaba mai mult… Şi mai sunt plătiţi şi boiereşte, în timp ce alţii săracii muncesc ca sclavii până nu mai pot pt. câţiva leuţi pe lună !!
    Bine face Toma de vrea să mai desfiinţeze din ei, că puturoşii ăştia de la Locală consumă banii bugetului degeaba !!

    Răspunde
  • Beat sau nu, poate nu este prost, trebuie respectat ( toți greșim în viață) însă dacă ești la serviciu (pe bani noștri) respectă fisa postului și fii om ,,,,
    sau pleacă !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.