La Buzău se poate pentru 54, la Rm. Sărat pentru niciunul
Primarii din Buzău și Rm. Sărat au răspuns la întrebările ziariștilor privitoare la acordarea primelor de Crăciun și la cuantumul lor.
La Rm. Sărat e austeritate. Deși conducerea Primăriei îi apreciază profesional pe angajați, bugetul nu permite acordarea de prime de Crăciun.
În schimb, se vor acorda la Primăria Buzău, iar unii dintre salariați vor pleca acasă cu bani frumoși.
„Prime vor primi doar 54 dintre angajații noștri, nu toți. Ele se acordă în funcție de rezultatele obținute în aplicarea sistemului Kaizen. S-a făcut un punctaj, 54 dintre salariați s-au calificat. Cuantumul primelor variază între 1.000 și 2.900 de lei, adică maximul ce poate fi acordat, însemnând dublul salariului minim. Țin foarte mult la sistemul Kaizen, sper ca până la jumătatea anului viitor să obținem rezultate excepționale. Adică, folosind personal puțin, să dezvoltăm acest oraș și totodată să-i mulțumim pe cetățenii orașului care interacționează cu noi. Deja, ghișeul unic a început să funcționeze bine”, a anunțat primarul Toma.
Citește și articolul: Cadou de Moș Nicolae. După o lună, a fost găsită Relly! „Am plâns și eu și ea!”. Iată cum s-a întâmplat!
Dacă se diferențiază în privința primelor de Crăciun, în schimb în vecinătatea ambelor primării vor funcționa pationare mobile.
Dacă cel din Buzău este deja funcțional, cel de la Rm. Sărat se amenajează chiar acum în spatele clădirii primăriei.
Citește și articolul: Ciudățenie în traficul din Buzău! Motiv de accidente! Intersecții apropiate și similare, judecate diferit!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Eu, dacă ar fi fost să mă întrebați pe mine, aș fi aplicat sistemul ”Kayten”. Acesta a fost un sistem de torpile cu personal uman, folosit cu oarecare succes de marina imperială japoneză în cel de-al doilea război mondial, în bătăliile navale din Pacific, împotriva navelor de război americane. Era similar sistemului ”Kamikaze”, folosit de aviația japoneză. Uite-așa i-aș fi pus pe unii din primărie în astfel de torpile și le-aș fi dat drumul în larg, să se ducă… Și cum flotă nu mai avem, nu era niciun pericol, pentru nicio navă…