Locul din Buzău unde poliția poate lua sute de carnete pe zi

Nu trec cinci minute și o mașină trebuie să treacă peste linia dublă continuă.

E locul din Buzău unde, mai nou, poliția rutieră, poate ridica sute de permise de conducere pe zi.

Vorbim de Calea Eroilor, în dreptul benzinăriei OMV și, la câțiva metri distanță, de benzinăria Rompetrol.

Fie că e vorba de intrarea ori ieșirea din benzinărie, șoferii trec peste linia continuă  pentru a merge unde au treabă și a scurta drumul.

Reporterul buzoienii.ro a surprins în ofsaid în doar două minute, doi șoferi – din care unul a intrat, iar celălalt a ieșit din benzinărie.

Modificarea a survenit săptămâna trecută, după reasfaltarea străzii, când la efectuarea marcajului nu s-a mai oferit clienților benzinăriei această facilitate.

Așa cum se poate observa din fotografia alăturată, înainte de săptămâna trecută linia dublă continuă era întreruptă.

Și militarii sunt nemulțumiți

Nemulțumiți sunt și unii dintre militarii unităților de pe Calea Eroilor.

Unii dintre ei au trimis reporterului buzoienii.ro fotografii cu linia continuă înființată în dreptul celor două porți de acces.

Fotografiile au fost însoțite de următorul mesaj:

„Probabil că, din grabă, săptămâna trecută când s-a refăcut marcajul nu s-a mai ținut cont și s-a trasat linie continuă. Ce poate face un militar care vine dinspre Popasul Merei și vrea să intre cu mașina în parcarea unității ? Trebuie să piardă minimum 5 minute, să stea la două semafoare ca să poată întoarce la rondul dinainte de podul Drăgăicii. Sau să o ia pe Mareșal Averescu și să întoarcă în dreptul primului scuar, o manevră destul de riscantă”.

Nu e nicio eroare

Din informațiile obținute pe surse de reporterul buzoienii.ro la mijloc nu este nicio eroare – făcută din grabă – la efectuarea marcajului.

Administratorul drumului – Primăria Buzău –  se pare că a dorit fluidizarea traficului din acest sector din ce în ce mai aglomerat atunci când a decis anularea (atât la benzinărie, cât și la unitățile militare) liniei discontinue și a facilității de acces oferită de aceasta.

Dacă pe sensul dinspre oraș se poate întoarce facil, la giratoriul de la Kaufland, e mai dificil a se trece pe cealaltă pe bandă pe sensul către oraș – unde trebuie accesat semaforul din Bariera Ploiești.

Citește și articolul: Proprietarul gardului a fost reclamat la Primărie. „Cât de legală este această amenințare ?”. CLICK AICI

Citește și articolul: „Ar fi un lucru frumos și corect dacă ați scrie câteva rânduri și despre el”. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

8 comentarii la „Locul din Buzău unde poliția poate lua sute de carnete pe zi

  • Buna ziua ! Cel mai eficient lucru ar fi sa se faca un rond si in locul semafoarelor din bariera Ploiesti !

    Răspunde
  • Statul terorist,bolsevic si mafiot e in F-A-L-I-M-E-N-T.Asa ca mai incearca si el sa genereze o sursa de bani nemunciti.Milogii de la rutiera au primit ordin sa mareasca cantitatea de amenzi, daca vor sa-si mai primeasca salariile !

    Răspunde
  • Se va face Lidl langa semafoare si asta era înțelegerea cu Kauflandul ,sa se ajungă obligatoriu la sensul giratoriu pe care aceștia l-au făcut ..
    Sunt prea egoiști ,păpuși teatrale,manipulate de setea de bani..Păcat ca suferim noi..

    Răspunde
  • Intersectia de la Unirii cu Averescu nu se preteaza pentru sens giratoriu, cu atat mai mult unul facut care sa permita intrarea in terenul cumparat de Lidl.
    Ar fi un nonsens sa faca cineva acolo un sens giratoriu. Pe langa faptul ca nu s-ar incadra in normele legale pentru a face asa ceva decat daca cei in masura sa aplice legea vor „inchide ochii”, desigur contracost.

    Zvonurile sunt ca Lidl ar renunta la a mai face acolo magazin tocmai ca au realizat ca e nefezabil planul de a face o intrare facila acolo si ca Brebeanu si Bigiu le-au cam tras teapa cu terenul.

    Răspunde
  • LA FEL FAC SI LA DRAGAICA.TREC PESTE LINIA CONTINUA SA NU SE MAI DUCA PANA IN ROND LA LUKOIL SA FAC RONDUL.

    Răspunde
  • Domnul cu fluentizarea, nu publicați toate comentariile?

    Răspunde
  • Se pare ca nu….dar ma bucur ca ai modificat din fluentizarea în fluidizare. Succes!

    Răspunde
  • Cum s-a dorit fluidizarea daca cel care trebuie sa intre la UM este trimis sa intoarca la rondul de la pod si apoi sa se intoarca la semafoare, chiar cand e aglomeratia mai mare ???? Nu e nicio eroare???

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.