Buzoienii sunt invitați astăzi la fasole cu ciolan, fanfară și defilare. Iată unde și la ce oră
Astăzi la Buzău se desfășoară ceremoniile dedicate „Zilei Armatei Române”.
Iar cum la Buzău există numeroși militari activi și în retragere, Divizia II Infanterie Getica și oficialitățile locale s-a pregătit temeinic ca această zi să fie serbată cu fast.
Ziua Armatei va fi oficiată în trei locații diferite, la trei ore diferite.
Cel mai așteptat moment va fi cel din Piața Dacia, când de la ora 17.30 armata buzoiană va oferi trei mii de porții de fasole cu ciolan.
Citește și articolul: Azi dimineață în Buzău: nouă stație de autobuz, un traseu extins. Iată unde!
Urmează audierea unor marșuri militare, un concert, defilarea și marșul cu torțe din centru, pe Bd. Unirii și până la sediul unității militare.
Ceremonii și la Costești (ora 12.00) și în față la Integral (ora.10.00)
Ceremoniile dedicate Zilei Armatei vor debuta la Buzău la ora 10.00 în Parcul Eroilor din Bariera Ploiești, din fața firmei Integral, după cum se poate observa mai jos.
Militarii și întreg alaiul se vor deplasa apoi la Costești, în fața bisericii parohiale, unde de la ora 12.00 se va desfășura ceremonia dezvelirii monumentului dedicat eroilor căzuți în cele două războaie mondiale (vezi foto alăturat).
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.