Mama lui Ionuț: „Chiar acum e în operație la spital la Buzău”. Paralizat de 6 ani

Pentru Ionuț Tănase (30 de ani, din Vernești) viața e un coșmar de șase ani.

„A fost o zi blestemată pentru mine. Am mers, cu ziua, la muncă în pădure. La un moment dat am ridicat un buștean mai greu. Atunci mi-a plesnit o vertebră. Nu mi-am mai simțit picioarele. Am fost operat la București. Nu știu cât de mult a reușit sau nu operația. Medicii mi-au spus că dacă fac recuperare voi putea merge din nou. La un moment dat au fost progrese cu un picior. Din păcate, din lipsa banilor, n-am mai putut face recuperare. S-a pierdut și ce câștigasem”, povestește Ionuț.

Pe lângă picioare, pe Ionuț l-a lăsat și soția, care a plecat de acasă împreună cu fetița pe care cei doi o au.

Situație agravată

Țintuit de soartă în căruciorul cu rotile, lui Ionuț i s-a dezvoltat o ulcerație puternică (escară) la ambele fese. Rana i s-a adâncit, infectat, ajungând până la os.

„I-a fost rușine, nu m-a lăsat pe mine, mi-a spus că se îngrijește el. Până într-o zi când am văzut pantalonii murdari”, ne-a povestit Chiva Tănase, mama lui Ionuț.

„Când am văzut cât de grav e l-am dus la spital. Chiar acum, când vorbesc cu dvs., îl operează de escară. Aștept telefonul să mă anunțe dacă pot merge să-l văd, să aflu despre starea lui. Ieri am vorbit cu o dnă asistent foarte drăguță, mi-a spus că i s-a făcut testul de coronavirus, că e negativ, și că poate fi operat”, a continuat mama lui Ionuț.

Ionuț, alături de mama sa, în vremurile când erau fericiți

„Noi suntem săraci, nu avem bani pentru tratamentul lui Ionuț de la Techirghiol, unde ni s-a recomandat. Tatăl lucrează cu ziua, iar eu am căzut psihic după acest necaz abătut asupra noastră. Primesc ajutor social. Îi rog pe buzoienii cu suflet, să-l ajute pe Ionuț pentru a merge la tratament și a relua procedura de recuperare. Nu are coloana fisurată, doar i s-a comprimat atunci, când cu accidentul, doctorii mi-au spus că s-ar putea recupera”.

Contul bancar deschis pe numele mamei lui Ionuț. Familia locuiește în satul Cândești, comuna Vernești

Update 1:

Gest lăudabil făcut de dna Elena Anca de la „Asociația Poți fi chiar Tu” care îi va dona lui Ionuț un căruț cu rotile, o toaletă mobilă, haine și alimente pentru următoarea perioadă. Asociația va încerca să-i procure inclusiv o saltea anti-escare.

Update 2: Ionuț a ieșit din operație. E bine, a vorbit la telefon cu mama sa.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.

loading...

Un comentariu la „Mama lui Ionuț: „Chiar acum e în operație la spital la Buzău”. Paralizat de 6 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.