Mândrie pentru buzoieni. E considerată una dintre cele mai talentate din noul val
Reporterul buzoienii.ro a fost sâmbătă la teatru. Pescărușul de Cehov, în regia lui Andrei Șerban, în cadrul festivalului de la Buzău.
Dincolo de piesă, una la superlativ, jurnalistul a fost impresionat de actrița care a jucat rolul Ninei.
O fată tânără, supertalentată, care ardea pentru rolul ei. „Va ajunge departe copila asta”, și-a spus jurnalistul în gând, încă de la prima scenă în care a văzut-o.
La ieșirea din sală, în fața afișelor grupuri de oameni căutau cu degetul. „Uite-o, Alina Rotaru!”. Semn că și alți spectatori gândeau la fel.
A doua zi duminică, într-o oră de relaș, reporterul buzoienii.ro a căutat pe google – Alina Rotaru actriță. A citit cam tot ce s-a scris despre ea, iar la un moment dat, într-un interviu, surpriză: „Eu sunt din Buzău”.
„Da, sunt buzoiancă. Părinții mei sunt din Baia Mare, dar eu m-am născut și am crescut la Buzău. Tata a fost pilot de avioane (Vasile Surduc) și apoi instructor la Boboc până s-a pensionat. Mama (Cristina Surduc) e director la Loteria Română la Buzău. Sunt singură la părinți, înainte de facultate am absolvit Liceul Pedagogic”, ne-a spus, azi, Alina Rotaru.
E căsătorită tot cu un actor, George Rotaru, „de loc din Câmpina, dar pe care l-am făcut și pe el buzoian, are acum buletinul pe Buzău”. George îi este soț, dar și principal susținător și critic al carierei.
„A fost o emoție suplimentară pentru mine să joc la Buzău. Știam că în sală sunt prieteni, rude, cunoscuți, foști profesori. M-am văzut cu unii dintre ei la final, m-au așteptat”.
Mai multe despre Alina Rotaru (30 de ani), puteți afla mai jos, reporterul buzoienii.ro decupând câteva pasaje din interviurile date de tânăra actriță.
„Am fost, prima dată, studentă la Științe Politice”
„Eram studentă la Științe Politice. O facultate pe care n-am terminat-o, am renunțat și am dat la UNATC. Dar declicul a fost undeva în clasa a X-a, când ne-am înscris la „Capul de Rățoi”, la Buzău, și noi între noi am făcut „Jocul de-a vacanța”, cu profesoara de română care ne-a coordonat. Și ne-am expus. A fost ceva foarte interesant ca senzație și mi-a rămas. Apoi, peste vreo doi ani, am simțit cum mă trage ața într-acolo, adică să înțeleg despre mine mai mult, pentru că eu asta cred că face meseria noastră. Dar nu m-am dus din prima… M-am dus la Științe Politice și nu mi-a plăcut deloc. Deși, dacă rămâneam, ajungeam departe. Dar nu era pentru mine. Era prea viciat totul. Nu mi se părea un mediu în care să mă dezvolt și uman. Am început să merg la teatru… Și mi-am dat seama că pe scenă se întâmplă niște lucruri foarte profunde. Și mi-am dat seama că vreau să simt ce se întâmplă acolo. Asta m-a atras, partea umană”.
„Despre mine consider că nu sunt talentată, dar muncesc mult”
„Eu despre mine nu consider că sunt talentată. Și nu e vorba de modestie, dar știu că am muncit foarte mult și muncesc foarte mult. Pentru că în facultate n-am fost deloc vreo lumină. De știut că vreau să devin cu adevărat actriță am știut de când am dat la facultate. Am știut că e o alegere pe viață. Dar procesul mi-a ridicat întrebări. Felul în care asimilam eu era superficial… Știam că vreau, dar nu știam dacă pot cu adevărat să fac asta. Examenele îmi spuneau mai degrabă că nu pot, că nu prea am date, rămânea mai mult o formă ce făceam eu pe scenă. Focul a explodat la master, unde nu am învățat neapărat mai mult decât în cei trei ani de facultate, dar a coborât ca o certitudine că asta vreau să fac. Orice ar fi. Mă arunc cu totul, că n-am nimic de pierdut. Și atunci mi-a venit încrederea”.
„N-am idoli, caut să devin cea mai bună variantă a mea”
„E o doamnă pe care o cheamă Meryl Streep. Îmi place mult doamna asta. Poate cel mai mult. Dar nu mi-ar plăcea să fiu ca ea. Și nu vreau să ajung ca un mare om de afaceri să mă descurc să fac din nimic ceva sau să creez imperii. Reperele mele le caut și le găsesc (da, sunt norocoasă) în imediata apropiere, la prietenii mei cei puțini. La oamenii pe care îi iubesc. Nu caut idoli, ci mai degrabă caut să devin cea mai bună variantă a mea. Acum dacă și iese…”
„Nu-mi place medicritatea”
„Nu-mi place mediocritatea. Mă sperie. Nu știu dacă sunt departe sau aproape de ea, dar mă sperie. Cred că e important măcar să încercăm să fim excepționali. Și asta e o tară a lumii contemporane. Acest „merge și așa” mi se pare teribil. Mă scoate din minți. Mai ales când există potențial… Nu ne oprește nimeni și nimic să facem performanță. Suntem foarte grăbiți, suntem foarte repeziți, suntem în 15 locuri deodată și, de fapt, în niciunul cu adevărat. Suntem superficiali”.
„Leneși și superficiali”
„Cred despre noi, românii, că suntem leneși și foarte superficiali. Ne mulțumim cu puțin și mediocru, pentru că merge și așa. Nu sunt un cetățean mulțumit, nici pe departe. Sunt chiar un cetățean frustrat când văd ce potențial imens are țara asta a noastră și nu e deloc speculat și mă supăr numai când mă gândesc că poate nici nepoții noștri nu vor prinde „vremuri bune”.
„Vreau să am o grădină verde, plină de flori”
„Cum mă văd peste 20 de ani ? Sper să fiu mamă, cu un copil la facultate și călătorind… Și în teatru, dacă succesul înseamnă a face multe roluri, atunci da, îmi doresc să fiu o actriță de succes. Dacă succesul înseamnă să mă recunoască lumea pe stradă sau să apar în tabloide, nu mulțumesc… Dar vreau ca în grădina mea să-mi ud eu florile în fiecare zi (adică rolurile) și să nu le las să moară. Să am o grădină în continuare și să fie verde și plină de flori.
Despre piesele în care buzoianca a jucat puteți citi mai multe AICI.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
