Mărturia șoferului care circula în spate

Un accident grav s-a produs azi la prânz pe E85 la intrare în Spătaru dinspre Costești.

Două autoturisme s-au izbit frontal, după o pătrundere pe contrasens:



Reporterul buzoienii.ro a obținut mărturia șoferului care circula în spate:

„Circulam în spatele doamnei cu Toyota. Cred că i s-a făcut rău. Deodată mașina a intrat în balans. A ieșit și în afara drumului, apoi a revenit, dar s-a dus pe contrasens direct în Passat. Impactul a fost teribil. Din Passat, Toyota a ricoșat înapoi în mine, dar ușor, apucasem să calc frâna”

Mărturia i-a aparținut șoferului cu Mercedes argintiu, el a văzut tot și a sunat imediat la 112

Din păcate, șoferița din Toyota (singură în mașină) și o fetiță de doi ani din Passat-ul de Vrancea (mamă, tată, copil, bunici) sunt în stare gravă.

Fetița a fost preluată în stare de inconștiență. Probabil că nu era în scăunel și nu era prinsă cu centură. Au fost momente groaznice, vă dați seama. Pe lângă impactul cu Toyota, Passatul de Vrancea s-a izbit violent și de șanț”, a povestit martorul.


Imediat după accident, în stare de inconștiență, a fost și șoferita din Toyota de Buzău.

„M-am gândit la ce e mai rău, dar după câteva minute doamna și-a revenit în simțiri. A vrut să iasă, dar avea picioarele prinse, a fost extrasă de băieții de la descarcerare”, a povestit martorul.

Să sperăm că veștile dinspre spital vor fi bune și că atât fetița, cât și șoferița vor supraviețui.

Traficul a fost blocat zeci de minute de o parte și de alta a accidentului de pe E85.




Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.