Mărturie a unui martor al accidentului de la Kaufland: „Dacă nu era bordura, femeia se mai rostogolea încă”

Foto News Buzau

Un martor ocular al accidentului de aseară de pe trecerea de pietoni de la Kaufland a povestit pentru buzoienii.ro ce s-a întâmplat:

„Șoferul venea dinspre XXL înspre Contactoare. Cu viteză. Degeaba spun unii în apărarea lui că nu avea viteză. Eu am văzut că avea. 100 de km pe oră dacă nu mai mult! A pus frână înainte de trecere și cu toate acestea a lovit-o rău pe femeie. Cu ușa din spate dreapta. După impact femeia s-a rostogolit pe asfalt. S-a oprit în bordura dinspre garaje. Dacă nu era bordura se mai rostogolea încă. Am stat lângă ea din momentul în care a fost lovită până au venit cei de la ambulanță. La început nu a fost conștientă. Mai apoi și-a venit în fire, după ce a oprit o mașină în care erau două cadre medicale. Femeia se văita rău. Încerca să se miște dar nu putea. Avea răni pe tot corpul, dar cel mai rău la cap. Îi curgea sânge de peste tot. Gură, nas, ochi, creștet. Chiar și de la ceafă. M-aș bucura să trăiască, deși la ce am văzut eu și cele două cadre medicale… După frână, șoferul a intrat în derapaj și s-a învârtit în cerc. A lovit ușor un jeep aflat în parcare și s-a oprit cu fața înspre stradă. A venit la femeie cu gândul să o ducă el la spital, dar nu se putea”.

Martorul ocular roagă poliția și administratorul drumului să ia măsuri măcar după producerea acestui accident.

„Acea trecere este foarte periculoasă. Un accident similar se putea produce și în această dimineață. Noroc că doamna cu Renault-ul n-a avut viteză și a putut opri la timp. Trebuie puse limitatoare, semafor sau chiar desființată. Acolo se circulă cu viteză și o clipă de neatenție poate produce tragedii”.

Femeia de 51 de ani accidentată aseară a fost transportată cu ambulanța la spitalul Floreasca din București după ce a fost stabilizată de medicii de la UPU Buzău.

Citește și articolul: Azi. Scandal la Electrica pe Bd. Unirii: „O oră și jumătate la coadă pentru o factură”. Iată cum a răspuns conducerea Electrica

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

6 comentarii la „Mărturie a unui martor al accidentului de la Kaufland: „Dacă nu era bordura, femeia se mai rostogolea încă”

  • Femeia are 6y de ani iar lângă ea a stat cel ce a accidentați, asa ca nu mai mâncați borș, a fost lovita cu aripa spate (Lampa ) nu usa! Mâncați cam mult kkt și nu e cazul! Avea cumva marcata în fund un radar? Dacă el a oprit la întărea în kaufland de a permis intrarea unei mașini cum putea sa prindă 100 km în 150 de metri? Nu e Ferrari

    Răspunde
  • Femeia are 66 de ani iar lângă ea a stat cel ce a accidentato, asa ca nu mai mâncați borș, a fost lovita cu aripa spate (Lampa ) nu usa! Mâncați cam mult kkt și nu e cazul! Avea cumva maicata în fund un radar? Dacă el a oprit la întărea în kaufland de a permis intrarea unei mașini cum putea sa prindă 100 km în 150 de metri? Nu e Ferrari

    Răspunde
  • Același individ cu un BMW tot în ziua aia era sa mă calce și pe mine nu știu dacă era sigur tot același BMW dar nu dădea prioritate și venea în viteza. Bine ca am trecut mai repede sau când văd ca are viteza nu mă pun sa mă calce ca pe femeia aia.

    Răspunde
  • Vio sau cum dracu te numesti,nu mai vb degeaba, ca nu stii nici macar sa scrii. si ii mai tii si partea soferului pe care oricum nu.l voi iert ptr ce i-a făcut nasei mele. Sa se roage in genunchi sa mai traiasca. Ca daca va muri ea,va fi nasol!

    Răspunde
  • La trecerile acestea ar trebui camere, se circula intr.un mare fel, soferii nu opresc la trecere chiar daca cineva asteapta, noi pietonii ar trebui sa fim foarte atenti, este pusa viata noastra in joc, zilnic trec sute de masini cu viteza foarte mare, cei care sunt in masura sa faca ceva, cati oameni trebuie sa MOARA SAU SA FIE ACCIDENTATI, pentru a se lua o masura!!!! Problema e ca stim cum plecam de acasa,dar nu stim cum ajungem. Eram la trecerea de la carff, pe trecere mai mult de jumate daca nu ma opream si nu tipau 2 fete eram pe capota unei masini soferul vorbind la telefon si se uita la mine crezand ca eu o sa alerg pe trecerea de pietoni. A oprit in momentul in care am pus mana pe capota si am tipat.
    Inca o data ma repet cei care sunt in masura faceti ceva!!!!!

    Răspunde
  • Pt. Vio.
    Daca era ma-ta in locul femeii accidentate postai acelasi comentariu, cretinule?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.