Mașină făcută praf, tânăr de 23 de ani în stare gravă
Un amalgam de fiare a ajuns Renault-ul din imagine, condus de un tânăr de 23 de ani din Tisău (Lunceni, Grăjdana).
Șoferul e acum internat în stare gravă la un spital din București. În timp ce rula dinspre Tisău înspre Vernești, acesta a pierdut controlul volanului în prima curbă de după Primăria Tisău și a ajuns pe contrasens.
Aici a izbit în plin Opelul unui localnic de 49 de ani care se întorcea alături de soție de la serviciu de la Buzău (fusese schimbul doi). Opelul a fost șifonat rău în partea din față, iar Renault-ul s-a răsturnat și s-a oprit pe o parte după ce a rupt gardul metalic al unei proprietăți.
La spital au ajuns tânărul din Renault (cel mai grav) și soții Popa (Constantin și Nicoleta), din Opel.
Este al doilea accident grav petrecut în acest an în Tisău după ce în ianuarie doi prieteni de 24 și 28 de ani au murit în timp ce veneau din club. BMW-ul condus de cel de 28 de ani s-a răsturnat de mai multe ori până s-a oprit într-o curte.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.