Mii de buzoieni au ieșit pe stradă
Mii de buzoieni au participat la Denia Prohodului Domnului.
Cu acest prilej pe străzile orașului s-a desfășurat procesiunea cu Sfântul Epitaf.
E vorba de o icoană pictată pe pânză, reprezentând punerea în mormânt a Domnului.
În fruntea mulțimii de clerici și credincioși s-a aflat însuși ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Mai înainte – în Catedrala „Înălțarea Domnului” – ÎPS Ciprian împreună cu preoții și diaconii slujitori ai lăcașului de cult, au ținut slujba.
Adunați în jurul Sfântului Epitaf , care a fost așezat într-un frumos baldachin, în mijlocul bisericii, și cu lumânări în mână, clericii și credincioșii au cântat împreună cele trei stări ale Prohodului, care exprimă durerea pentru răstignirea și moartea Mântuitorului Iisus Hristos.
Citește și articolul: Buzoienii pot merge și se întoarce de la Înviere cu autobuzul. Iată programul din aceste zile
La sfârșitul cântării de laudă adusă lui Dumnezeu, preoții și credincioșii de la catedrală, dar și de la alte parohii din oraș, au mers în procesiune cu Sfântul Epitaf.
Traseul a fost următorul: Str. Chiristigii – Str. Frăsinet – Bd. Unirii – Catedrala „Înălțarea Domnului”.
După procesiune, toți cei prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcașul de rugăciune.
Prohodul a fost tipărit pentru prima dată în țara noastră, la data de 6 februarie 1836, de către ieromonahul Macarie, prin purtarea de grijă a episcopului Chesarie Căpățână al Buzăului.
Citește și articolul: VIDEO. Iată mesajul ÎPS Ciprian adresat buzoienilor de Paște. Referire la eroii neamului și la Centenar
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Impresionant .Suntem un oraș de credincioși .Bine ar fi ca lumina sfântă a Învierii să coboare în sufletele noastre ,să ne facă mai buni ,mai darnici și mai iertători ,pentru că Domnul Dumnezeul nostru a spus „„Iubeșteți aproapele ca pe tine însăți””Paște fericit tuturor buzoienilor ,și Cristos a înviat .
…„ca pe tine ÎNSUȚI”