Ministerul anunță aeroport civil la Boboc și face drum până la autostradă!

Primarul Buzăului a fost primul care a vorbit în spațiul public de utilitatea înființării unui aeroport civil + de marfă la Boboc.

Toma consideră că aeroportul va furniza un atu important Buzăului și va ajuta la atragerea de investiții care să fabrice produse cu valoare adăugată mare.

Pe pista de la Boboc ar putea ateriza/decola și avioane civile cu marfă

Util ar fi în opinia lui Toma (și) ca aeroportul să fie legat direct, printr-o bretea, de viitoarea autostradă A7.

Propunerea lui Toma a prins la București

Toma a făcut lobby acestei idei la cei mai importanți oameni în stat. Premierul Ciucă și șeful Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, cu care Toma este prieten, și chiar la președintele Iohannis.

În discuțiile cu cei trei oameni de stat Toma a adus și un argument strategic – care în contextul războiului din Ucraina a prins!

„Un aeroport aflat la doar o oră pe autostradă de București poate avea o utilitate nebănuită. Cine știe ce vremuri vin. Poate că la București nu se poate ateriza, e ceață, cine știe. Atunci avioanele pot fi direcționate la Boboc, e cel mai apropiat aeroport de Capitală”, a spus Toma.

Civili „decolați” și „aterizați” pe pista de la Boboc de ziua porților deschise

De la vorbe la fapte!

Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, a anunțat recent că a scos la licitație contractul pentru documentația tehnică de legare a aeroportului Boboc la A7.

În același document se vorbește, pentru prima dată, la nivel oficial, de „un nou posibil aeroport civil” și de „o utilitate duală civilă-militară”.

Pe lângă Boboc – A7, în același proiect va intra și legarea la A2 a aeroportului militar de la Fetești (Borcea).

Studiul de prefezabilitate și de fezabilitate va trebui livrat în zece luni de firma care va câștiga contractul. Urmează apoi proiectul și execuția.

CNAIR: ,,Nodul rutier de pe Autostrada A 7 în zona Boboc-Cochirleanca respectiv nodul rutier de pe Autostrada A 2 în zona Fetești-Borcea prezintă o utilitate duală civilă-militară deservind baza aeriană Boboc respectiv baza aeriană Borcea din punct de vedere militar cât și dinamica populației și a mediului de afaceri din zona UAT-urilor (inclusiv deservirea unui nou posibil aeroport civil), din acele sectoare din punct de vedere civil. Obiectivele de investiții pot beneficia de finanțare prin fonduri europene nerambursabile aferente perioadei 2021-2027 prin apelul de proiecte ce urmează a fi deschise în 2022 și 2023 aferente Mecanismului pentru Interconectarea Europeni (CEF 2021-2027) Anvelopa Mobilitate Militară” arată CNAIR în caietul de sarcini. Primul lot al autostrăzii Buzău-Focșani va fi construit de UMB în timp ce pentru lotul 2 Vadu -Pașii Râmnicu Sărat (30 km.)  unde probabil va fi nodul rutier pentru Baza Boboc constructorul desemnat este tot UMB, dar contractul poate fi semnat doar dacă nu se depun contestații.

Citește și:

loading...

7 comentarii la „Ministerul anunță aeroport civil la Boboc și face drum până la autostradă!

  • succesul major al lui Toma este studiul de fezabilitate?

    Răspunde
  • Succes era daca ii convingea pe aia de la baza Bobocu sa nu mai terorizeze lumea cu zborurile deasupra orasului si deasupra vaii Buzaului, ci sa o ia in directiile cu zone nelocuite. E ora 3 jumate noaptea si se aud zgomote de avion. Avioanele de linie nu se aud deloc sau aproape deloc, alea de la Bobocu se aud urat, probabil pentru ca zboara la altitudine redusa. Dezvoltarea aeroportului ce va aduce cetateanului de rand? Si mai multa poluare fonica? Ca partea civila, sa fim seriosi, nu va fi folosita de oamenii de rand vreodata.

    Răspunde
  • … nu e o idee bună cu „haeroportu'”… acum o să vină la școala 11 și elevii din județele vecine, „care” are tatăl și mama lor „dăcât” banii să-și ducă mini-cocalarii cu havionu’…

    … io zic că o investiție serioasă e minim un heliport sus acolo, chiar pe școala 11, și dărâmate blocurile din Micro III pentru a face o parcare „dă benmveuri dăcât” …

    … pe bune, ăla o să fie cel mai tare cocalar, de-l aduce ta-su cu elicopteru’… 😉 mai ridicăm și noi standardele la bășinile din cap sau o ardem așa, țărănește, tot cu „benveu'”, ca ultimii săraci?

    … elevii ăia, în mare parte, dacă o să-i examinați atent, cum zbiară și cum se comportă, sunt doar cocalari în devenire, ai căror „idoli” supremi sunt antropoide gen salam, guță sau chiar ăla de nu-i împodobește mă-sa odată bradul, să nu se mai chinuie omu’ să „cânte”… 😉

    Răspunde
  • In conditiile in care in zona (pe o raza de 3-400 km) exista aerodromuri functionale civile – Delta Tulcea (care nu are trafic aproape deloc, si vorba aia, au Delta Dunarii vizitabila), Brasovul (construit dupa ani de chin), Constanta (care nu are nimic de-a face cu baza militara de la Fetesti), Craiova, la Buzau nimic nu justifica un aeroport civil „en-detail”, pentru pasageri adica, care sa mai si imparta infrastructura cu o baza militara extrem de activa – scoala de aviatie (e vorba de fosta pista, lasata prada buruienilor si gunoaielor depozitate de localnici, aflata la cateva sute de metri de cea functionala). Nu este economic (celelalte atrag turisti) si nici practic, nu mai spun strategic, in conditiile in care apararea aeriana inca se bazeaza pe niste harti militare care includ… plopii de pe marginea drumurilor. Poate cel mult aeroport civil de marfuri, dar asta implica o infrastructura feroviara serioasa si ceva mai mult de niste bere, blugi si cereale (ca altceva nu prea mai producem, la nivel industrial, in timp ce judetul e cu mult sub nivelul municipului). Nu-i costa insa nimic sa speculeze si sa lanseze niste ” e posibil” pe piata. Oricum, un aeroport (acolo) este finantat si administrat de catre Consiliul Judetean, nu vad interesul dlui primar Toma in ecuatie (exclusiv cel de imagine). La fente peste fente suntem superbi, cu partea concreta stam putin mai slabut.
    Cum a ramas cu piata/depozitul de legume/fructe – cu depozitare pe termen lung, de langa Souflet, pe terenul celor de la Jandarmerie (sau acolo nu mai functioneaza prietenia cu Ciolacu si restul)? Ala era un proiect cu impact imediat si benefic pentru o groaza de oameni, producatori si consumatori deopotriva.

    Răspunde
  • Prima frază nu este corecta. Primul care a vorbit și a făcut lobby pentru aeroport civil la Boboc a fost domnul general Lucian Foca. Probabil că domnul primar i-a preluat ideea, benefica de altfel.

    Răspunde
  • Foca, nefoca, ideea e o aberatie. Aeroportul civil va fi parasit din start. Nu ar fi singurul proiect in situatia asta in tara. Dar probabil e foame de bani pe undeva…

    Răspunde
  • E foame la studiile de fezabiliate. Nu te obliga la nimic un studiu, dai banu’, iei comisionu’….salutare. Peste cativa ani reactualizezi studiul, se repeta schema cu comisionul….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.