Ministrul Culturii, la lansarea documentarului „Plaiul Pârscovului – oameni și locuri de poveste”

Astăzi, 5.02.2022, în incinta căminului cultural „Vasile Voiculescu”, a avut loc lansarea filmului documentar „Plaiul Pârscovului – oameni și locuri de poveste”. La eveniment au participat Ministrul Culturii și președintele PSD Buzău, Lucian Romașcanu, vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre, subprefecții Constantin Cristea și Gabriel Ilie, oameni de cultură, personalități ale administrației publice locale și reprezentanți ai comunității.

Felicitări d-lui primar Daniel Mihai, felicitări realizatorilor pentru un proiect minunat ca realizare și extrem de util ca mesaj. Spațiul românesc, fie urban fie rural, are nevoie și de suflet și de memorie. Această monografie video trebuie să fie un exemplu și o motivație și pentru alte comunități, avem ce arăta lumii.” a declarat ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. 

Mai multe obiective turistice din Pârscov sunt incluse pe lista monumentelor istorice de interes local din județul Buzău. Sunt trei situri arheologice în zonă, unul la Bădila, unde s-au descoperit o așezare din epoca fierului și una din epoca migrațiilor, al doilea reprezintă urmele unei așezări aparținând culturii Monteoru din Epoca Bronzului, iar al treilea, situl de la Târcov, în punctul „Piatra cu Lilieci”, cuprinde o așezare din Epoca Bronzului și una fortificată geto-dacică.

Alte patru obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură: Biserica „Sfântul Nicolae” cu clopotnița ei, datând din 1884 și trei locuințe  „casa cu fânar”, „casa Gheorghe Tocileanu” și una din secolul al XVII-lea în stadiu de ruină.  Însă, de departe, cel mai cunoscut monument este Casa Memorială Vasile Voiculescu, din satul Pârscov, datând de la începutul secolului al XX-lea. 

„Filmul își propune să aducă în atenția publicului național și internațional importanța acestui tărâm buzoian, marcat de o istorie extraordinară, să atragă curiozitatea publicului specializat și să ofere o prezentare multidisciplinară a localității, a potențialului economic și turistic”, este mesajul pe care l-a transmis primarul comunei Daniel Mihai.

Documentarul prezentat astăzi a elogiat personalitățile remarcabile care au contribuit semnificativ la dezvoltarea Pârscovului de-a lungul timpului. Oameni care au reprezentat repere de valoare profesională și personală.

loading...

5 comentarii la „Ministrul Culturii, la lansarea documentarului „Plaiul Pârscovului – oameni și locuri de poveste”

  • Unde putem, sau cum putem vedea și noi filmul!
    Chiar îmi doresc acest lucru.

    Răspunde
  • Filmul este făcut înainte să ne rada Haisam toate pădurile sau după? Minciuni împachetare pentru creduli, noi cei din zona știm exact cum sta situația.

    Răspunde
  • La Parscov sunt intr-adevăr niște oameni de poveste.

    Răspunde
  • Da, Mitu are dreptate, oare a fost elogiat si Haisam ca ne-a carat tot lemnul si noi acum suntem nevoiti sa platim 10milioane/mc sa ne putem incalzi. Oamenii s-au saturat de minciuni si promisiuni. Care cum au venit adusi de politicienii nostri ilustri si de personalitati ne-au luat tot si au plecat si noi am ramas si saraci si prosti. Astia vin pentru cateva ore isi umpu matul cu mancare ne citesc niste foi si apoi pleaca lasand un urma lor durerea omenilor si necazurile. Toti avem copiii plecati prin lume si din cauza cui? a noastra sau a celor ce s-au perindat 30 ani la conducerea acestui judet. Daca ii cautam ii gasim prin vilele lor somtuase ascunse dupa garduri imense sau prin apartamente de lux prin Bucuresti. De noi oamenii simpli se mai preocupa cineva?

    Răspunde
  • Ne merităm soarta. Atât timp cât „dormim”, oamenii politici prosperă.
    Îi doare sufletul de noi?! Nu prea cred…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.