Misiune dificilă și pentru polițiști să afle ce s-a întâmplat

Se știe că a fost un impact teribil între două BMW-uri în apropiere de Coco Rico (ora 22.00).

Unul dintre șoferi a decedat pe loc (56 de ani din Tulcea), celălalt (38 de ani) a declarat „nu știu nimic, nu-mi aduc aminte nimic”.

Se mai știe că ambele BMW-uri se deplasau dinspre Brăila spre Buzău.

Au mai fost implicate, colateral, o gunoieră RER și un autoturism WV (singurul care se plasa dinspre Buzău spre Brăila).

Cum s-a întâmplat (exact) toată tărășenia inclusiv polițiștilor rutieriști le era neclar aseară. Mărturiile erau puține (de la șoferii de BMW nu se putea obține nimic), cei șase răniți erau duși la spital, ceilalți doi șoferi (al VW-ului și al mașinii de gunoi) nu știau nici ei exact. Iar pe șosea, un haos total cu zeci de piese împrăștiate, și cu cele două BMW-uri făcute zob de o parte și de alta a drumului.

Varianta din această dimineață

Polițiștii au căutat toată noaptea să recompună cât mai fidel acest puzzle.

Varianta din această dimineață ar fi că BMW-ul X5 de Tulcea (șofer de 56 de ani, Tulcea, decedat) a izbit din spate BMW-ul de Brăila (șofer, 38 de ani, Brăila).

De aici, cele două BMW-uri au avut traiectorii diferite.

X5-ul de Tulcea (autovehiculul, să-i zicem, agresor) a continuat să se deplaseze înainte unde a lovit autogunoiera RER. De aici a ricoșat în șanțul din dreapta direcției de deplasare.

Autogunoiera RER

BMW-ul de Brăila – lovit din spate (șofer 38 de ani, Brăila) – a fost propulsat pe contrasens, a luat un șpan VW-ului de Buzău (care circula regulamentar, șofer de 21 de ani din Gălbinași) după care a lovit un cap de pod și a ajuns la rându-i în șanț (dar pe partea stângă).

BMW-ul de Brăila
Același BMW de Brăila

În concluzie, tot acest accident teribil ar fi fost provocat de neatenția și viteza cu care circula chiar șoferul decedat (56 de ani din Tulcea).

Au rezultat nu mai puțin de șase răniți (câte trei din fiecare BMW).

BMW de Brăila:

Șoferul, 38 de ani, Brăila se afla internat in sectia Chirurgie, tatăl de 62 de ani (internat la Ortopedie) și mama sa (60 de ani).

BMW de Tulcea:

Bărbat de 41 de ani din Galați (internat la chirurgie BMF), tânără de 20 de ani din Galați (A.T.I.- Chirurgie Generala) și o tânără de 23 de ani din Bacău.

Vom reveni.

Citește și:

loading...

2 comentarii la „Misiune dificilă și pentru polițiști să afle ce s-a întâmplat

  • La ora 22.00, mașină de gunoi pe drum național. Dacă era și cu stopurile lipsă sau sparte, cum au mai toate mașinile extraurbane cei de la RER, se explică simplu accidentul.

    Răspunde
  • Și cred că ce mergeau cu 150km/ora unul după altul….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.