Moment jenant la conferința de presă a USR Buzău de aseară

Poate că și acesta e un indicator că orașul Buzău e unul dominat categoric de PSD.

Aseară, USR Buzău a organizat la ora 18.00 o conferință de presă pentru a anunța deschiderea în sediul său de pe Col. Buzoianu a unui cabinet parlamentar.

Numai că la conferința de presă în afară de reporterul buzoienii.ro n-a mai venit niciun reprezentant al presei locale.

„Eu am trimis mailuri către majoritatea redacțiilor din oraș. Mă întreb și eu de ce n-a mai venit nimeni”, a spus, oarecum jenat, Sebastian Silvestru, unul din liderii USR Buzău.

Dan Rădulescu – deputat USR

În aceste condiții, conferința de presă s-a transformat într-o discuție între reporter și deputatul USR, Dan Rădulescu, cel care și-a asumat deschiderea unui cabinet parlamentar la Buzău.

Are doar 36 de ani, e genul de om bun simț, care a avut note bune la școală, oarecum timid și atent să nu deranjeze cu ceva pe cineva. E nou în politică și parlamentar de un an și un pic. Dar nu și-a părăsit slujba de vocație, cea de profesor de Istoria Artei la Liceul Carmen Sylva din Ploiești.

„Da, predau în continuare. Dar nu mai pot cu normă întreagă, ci la jumătate. Înainte de a prelua mandatul de parlamentar am funcționat și ca muzeograf la Muzeul Nicolae Grigorescu din Câmpina. E casa unde marele pictor român a avut atelierul și a locuit în ultimii ani din viață. Pe pereți sunt expuse mai multe dintre tablourile sale în original. Am ales să deschid acest cabinet parlamentar la Buzău în primul rând pentru că e aproape. Eu locuiesc în Ploiești, fac o oră cu mașina. În conducerea USR s-a hotărât deschiderea de cabinete și în județele în care partidul n-a obținut mandate. Eu și colegul meu senator George Marusi, tot din Ploiești, am ales Buzăul, vom veni aici cu rândul. Pentru început vom stabili doar o întâlnire pe lună, joi dimineață, între 09.00 și 11.00. Ziua exactă o vom anunța din timp către presa locală și pe pagina de facebook a USR Buzău”.

Citește și articolul: În atenția șoferilor din Buzău!De luni se va începe! Vor scoate din buzunar minimum șase milioane!

Despre acest prim an ca parlamentar, deputatul prahovean nu vorbește în termeni laudativi:

„Știam că nu voi avea parte de o dispută de idei și argumente precum în parlamentul britanic, dar nu mă așteptam nici la asemenea neseriozitate, la discuții care să coboare atât de jos. E combinație între amuzament și tragic, precum contrele dintre Bacalbașa și Bichineț. M-a distrat la început și enervat mai apoi fazele în care pesediștii votează toți după cum indică liderul de grup, iar la un moment dat, după ce s-a votat, acesta își dă seama că a greșit. Cere și evident se aprobă anularea votului pentru a se vota din nou. De ce se întâmplă asta ? Pentru că pot”.

De notat că de la precedenta conferință de presă din luna decembrie, când au fost trei ziariști, USR Buzău a rămas cu același număr de membri: 29.

„Avem câțiva simpatizanți care solicită intrarea în partid, dar conducerea USR Buzău nu s-a întrunit încă pentru a decide. Da, suntem riguroși, nu primim în partid decât oameni atent verificați”, a explicat Silvestru.

Citește și articolul: După Neder marți și Apostu miercuri, azi e rândul primarului Toma

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

6 comentarii la „Moment jenant la conferința de presă a USR Buzău de aseară

  • Tipic, bugetar pe viata. frecator de menta la muzeu si pierzator de vreme in scoala ca profesor (ca ne place sau nu, asta e scoala reala).
    Si s-a gandit ca parlamentar la Bucuresti e un upgrade, sa mai manance si niste indemnizatii, sa primeasca si casa si masina gratis plus bani de cheltuiala.
    Sunt atatia tineri muncitori, intreprinzatori si chiar someri (ca nu ii angajeaza nimeni nici in privat, nici la stat fara pila si spaga) care ar avea ce face in politica, dar nu au acces din cauza acestei specii de bugetarofagi care vor sa incaseze indemnizatii cu 7 maini de la toate institutiile posibile.

    Si ca orice bugetar ce se respecta si isi umple contul luna de luna cu banii statului, arata ca si cum e gata de „preparat” pentru masa de Craciun.

    Răspunde
  • Remarcabila gramatica si exprimarea anonimului de mai sus! Sper ca e un intelectual dezamagit si acrit, nu pot sa admit ca mai exista vreo elita pesedista!

    Răspunde
  • PSD-ul controleaza toata presa din Buzau. Inclusiv postacii de mai sus. Bai tanti anonima ce esti, nu mai bine te uiti tu in curtea psd-ului care conduce buzaul de atatia ani. Ai sa vezi acolo numa porci ingrasati pe banii statului. Asta macar are un job dinainte sa intre in politica.

    Răspunde
  • Fara indoiala ca pentru cei care au doar 2-3 neuroni si pentru cei a caror „gandire” s-a impotmolit in „arome trandafirii,poate parea ceva jenant sau chiar ridicol „participarea” unui singur jurnalist la o conferinta de presa a unei filiale locale a unui partid.Fie el, chiar si cu 29 de membri.Dar,nu trebuie sa va mire in conditiile in care mai toata mass-media este din cea obedienta sau slugarnica unui partid sau altul.Oricum,multi dintre acestia „isi fac veacul” si bazaie seara de seara si zi de zi deasupra „rahatului trandafiriu”(PSD) sau a hoitului PNL-ist.II puteti citi,vedea si auzi la „troacele cu dejectii” ale unor posturi „de televiziune” gen B1TV,Antena 3,RTV -Ghita si „ziare” ca EVZ,Romania Libera,Adevarul,etc.Nascuti si crescuti in mizeriile comuniste si securiste,ei nu se pot desprinde de mediile in care si-au dus si isi duc mizera existenta.Pe ei ii atrag doar can-canurile,mizeriile,infractionalitatea,dejectiile morale,etc.Fiti siguri ca daca si USR-ul era un partid de infractori si interlopi,hoti si pungasi,tradatori si vanzatori de tara asemenea PSD,PNL,PMP,UDMR,ALDE si avea „vedete penale” de talia unui Dragnea,Basescu,Tariceanu,……… ,ii vedeati agatati de geamuri si usi ca pe la DNA,Parchetul General si alte locuri in care acestia isi dadeau „reprezentatiile”.Din pacate si la Buzau,jurnalismul este tot unul de mahala politica,obedienta scabroasa,slugarnicie gretoasa,dar….”independenta”. Cu astfel de „jurnalisti” care aleg obedienta si slugarnicia,mojicia si impertinenta,sinecura si peschesul,va dati seama despra ce corectitudine,impartialitate,obiectivitate,corecta informare,independenta,deontologie profesionala poate fi vorba.Nu e mai simpu ca pentru o sinecura sa iti rasplatesti stapanii cu minciuni,dezinformare,manipulare,pasivitate,absenta?Rusinos,trist,dar adevarat.

    Răspunde
  • Si sa inteleg ca visul USR-ului e sa devina noul PSD? Deaceea urmeaza cu strictete aceleasi criterii de selectie ca si PSD?
    PSD, USR aceeasi mizerie.
    Niste umflati care au frecat menta prin institutii pe salarii, sporuri, indemnizatii nemeritate.
    Daca USR dorea sa fie altfel isi alegea oameni curati, care n-au pus mana pe banii statului.
    Mai degraba cauta someri tineri sa ii promoveze in partid daca chiar dorea sa fie partidul altfel, diferit de celelalte partide, macar la aia stiai o treaba clara, sigur sunt curati si nepatati ca n-au lucrat.
    Dar asa, recrutand tot felul de specimene bugetare, tot felul de avocati, juristi, ONG-isti frecatori de menta pe bani multi de la buget demonstreaza ca sunt la fel ca partidul la care chipurile face opozitie, dar doar pe facebook, ca la vot in parlament voteaza in masa exact cum ridica mana Dragnea de la PSD, mai ales cand vine vorba de drepturi pentru ei, la alea cu mariri de indemnizatii si sporuri ridica cate 2 maini.

    Răspunde
  • Voteaza pe draq ca Dragnea, USR a depus proiect de lege de desfintare a pensiilor speciale si s-a opus in plen maririi de indemn la parl.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.