Neagu: „Aș fi înțeles și dacă localnicii m-ar fi înjurat”

Veste bună pentru locuitorii de pe linia V. Vodă – Sărulești – Bisoca – Poiana Mărului.

Dar și pentru dezvoltarea turismului din această zonă, îndeosebi din Bisoca.

Licitația pentru modernizarea drumului județean care trece prin aceste trei comune este aproape gata, zilele următoare urmând a fi desemnat câștigătorul.

„Știu bine că drumul este într-o stare jalnică de mulți ani. Am fost zilele trecute acolo și am vorbit cu locanicii. Dacă m-ar fi înjurat nu m-aș fi supărat, i-aș fi înțeles. Probabil că la fel aș fi procedat și eu dacă aș fi fost în locul lor. Dar, n-au făcut-o. Au fost înțelegători. Le-am dat atunci și vestea că licitația pentru desemnarea constructorului e pe final și că în acest an vor începe lucrările”, a anunțat Emanoil Neagu, șeful Cj Buzău.

De la V. Vodă prin Sărulești, Bisoca și până la Poiana Mărului sunt 24,5 km. Costurile estimate sunt de 74 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată de Guvernul României prin PNDL. Patru asocieri de firme s-au înscris la licitație, câștigătoarea urmând a fi anunțată zilele viitoare.

Plin de gropi. Așa a arătat drumul județean prin Sărulești spre Bisoca în ultimii ani

Din septembrie anul trecut a început și modernizarea DJ203K de la Buzău la Podul Muncii, astfel că în aproximativ doi ani se va putea circula de la Buzău până sus la Bisoca în condiții excelente.

Modernizarea drumului înseamnă repunerea Bisocii pe harta turismului județean și chiar național

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

8 comentarii la „Neagu: „Aș fi înțeles și dacă localnicii m-ar fi înjurat”

  • Era și cazul…
    După circa 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 încă mai avem drumuri de pământ. Civilizația ajunge mai greu la noi.
    Drumul Berca – Scorțoasa – Chiliile – Lopătari când va fi asfaltat? Zona este minunată, dar este greu de ajuns acolo.
    Domnul Neagu ar trebui să inițieze programul „Niciun drum neasfaltat în județul Buzău”.

    Răspunde
  • Pentru unii care au trăit în peșteri, bordel, pădure pana acum, domnul neagu-psd este un mare ctitor. Pentru unii care au ieșit măcar o zi din tara asta, neagu e ieșit din peșteră.

    Răspunde
  • Ma uit la poza din articol si vad 4 case/pensiuni, pentru ce sa se bage milioane sa se asfalteze acolo, ca sa le sporeasca afacerile celor 4 care si-au facut case de vacante si pensiuni in fundul dealului si care nu platesc taxe si impozite ca incaseaza la negru banii?
    Daca vor sa faca afaceri sa faca pe banii lor, nu pe banii nostri.

    Asfalt sa se puna pe unde sunt zone populate si circulate, nu in pustietate unde s-au trezit niste smecheri sa faca afaceri dar vor sa faca pe banii altora afaceri… pensiunile si le fac din banii de la stat, drumul in vor tot pe bani de la stat… dar de platit taxe si impozite nu platesc, dar pretentii au.

    Răspunde
  • @Mihai

    Sper că te prefaci și nu ești chiar atât de [nu vreau să te jignesc]. Ai avut vreodată curiozitatea să verifici câți locuitori sunt în cele 3 comune prin care trece acest drum? Sau tu vrei să asfalteze doar la tine în Broștelimon?

    Răspunde
  • Domnule Neagu mai multa treaba si mai putina vorba!
    Ca si aceia care lucreaza la drumul Maracineni-Podu Muncii ori dorm pe ei ori trag mata de coada!
    Dorim ca si aceasta zona a Buzaului sa isi arata frumusetea!
    Iar pt nenea Mihai care cu rautate,nestiinta sau p(rosti)e arunca vorbe fara o prealabila verificare!
    Sa se asfalteze sa avem si noi un fel de Valea Prahovei
    Poate si o pârtie cine stie!

    Răspunde
  • @Mihai, ești p r o s t tare, cumetre … lucru

    Răspunde
  • În 2019 ar trebui să avem toate drumurile asfaltate. De asemenea, toate localitățile ar trebui să aibe apă curentă și canalizare.
    Dar, realitatea este alta. Unii primari veniți la primărie săraci au devenit foarte bogați și dezinteresați de ceea ce înseamnă interesul tuturor localnicilor.
    Înainte de toate, cred că se impune urgent o reforma administrativă, o reorganizare, astfel încât o unitate administrativ-teritorială (UAT) să nu aibe mai puțin de 5.000 de locuitori, iar județele să fie desființate și create regiuni. Dispar astfel foarte multe funcții din administrație. Sunt comune cu sun 1.000 de locuitori, dar cu un aparat administrativ foarte mare și foarte păgubos.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.