Neînțelegere cu jucătoarele ? Iată anunțul conducerii SCM Gloria
E oficial.
Dumitru Muși nu mai e de azi antrenorul SCM Gloria Buzău.
Reputatul tehnician a solicitat din motive personale rezilierea contractului.
Deși s-a încercat întoarcerea din drum a antrenorului, Muși a fost ferm, iar conducerea SCM Gloria a semnat în această dimineață rezilierea amiabilă.
„Nu e adevărat că ar fi avut vreun diferend cu jucătoarele sau cu altcineva. Eram mulțumiți de el, rezultatele erau bune, jucătoarele îl apreciau.
Am participat la majoritatea antrenamentelor, nici vorbă de așa ceva. Vă spun sincer, am făcut tot ce era omenește posibil pentru a-l face să se răzgândească. Motive personale, mi-a spus și atât. Nu poți intra cu bocancii în viața unui om. Pentru mine Dumitru MUși este un mare antrenor și un mare om. Dincolo de capacitățile profesionale e și un mare caracter. Ne pare rău, îi mulțumim pentru ce a făcut la Buzău și îi dorim mult succes”, ne-a declarat cu câteva minute în urmă Cristi Ceaușel, șeful grupării din Crâng.
De echipa se va ocupa în perioada următoare secundul Romeo Ilie, care știe foarte bine echipa.
Nu e exclus ca Ilie să rămână principal până la vară.
Jucătoarele se află acum la Brașov, în autocar, în drum spre Cisnădie unde se va juca mâine meciul cu Măgura din localitate.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Citește și: „A profitat că mi-a murit mama și n-am putut să mă apăr”. CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Dă, mai jos, CLICK pe „Îmi place” pentru a primi zilnic știrile buzoienii.ro pe facebook.
Multumim domnule Musi !
Te-as ruga ca la următoarea conferința de presa a clubului sa intrebi de ce clubul arată ca o fortăreața ,de la începutul campionatului nimeni de la echipa de handbal nu a participat la o emisiune televizata, deși lumea e foarte curioasa sa afle informații despre echipa.Serviciul marketing e zero nici un sponsor nici o inițiativa de promovare a echipei!!!echipa de băieți le da lecții și la sponsori și la promovare,fiecare copil prezent la meci a primit materiale de încurajare a echipei plus crainicul face atmosfera de nota 10.Mersi!!