Nou accident pe trecerea de pietoni! Exact pe zebra despre care buzoienii.ro scria acum 10 zile! „S-a luat deja o decizie în privința trecerii”
N-au trecut decât zece zile de când buzoienii.ro, la sesizările unor cetățeni din zonă, atrăgea atenția asupra periculozității trecerii de pietoni de dinaintea podului de la Mărăcineni.
Din păcate, astăzi, o femeie a fost lovită exact în acel loc în timp ce încerca să ajungă dinspre strada Focșănei înspre stația autobuzului 2 de la capătul podului.
Femeia are 36 de ani, este din Beceni, iar șoferul dubei are 30 de ani și este din Odăile. Accidentul a fost ajutat și de faptul că șoseaua s-a asfaltat, dar marcajul nu s-a refăcut, existând doar indicatorul rutier.
Citește și articolul: Prima amendă pentru așa ceva în Buzău! Iată video!
„Domnule reporter, vă spunem sincer că de fiecare dată ne rugăm ca traversarea străzii să nu fie și ultima. E extrem de riscant. Se circulă cu viteză și dintr-un sens și din celălalt. Dar cel mai periculos e când șoferul de pe prima bandă încetinește, dar nu și cel de pe banda a doua. Ajungi pe scuar și apoi urmează aceleași emoții. Zi de zi, același coșmar. Sunt mulți buzoieni care au nevoie să treacă dintr-o parte în alta, mulți muncitori din Focșănei, Gura Câlnăului ori de pe strada Cazărmii care vor să ajungă la stația autobuzului 2 de la pod și invers. Nu știm cui să ne adresăm primarului, prefectului, celor de la Drumuri Naționale, fie pentru un semafor, fie pentru o pasarelă”, este mesajul trimis de localnici către buzoienii.ro.
Astăzi, C-tin Dumitru, city-manager la Mărăcineni, a anunțat că s-a luat decizia mutării acelei zebre:
„Da, e foarte periculoasă. E în intersecție, iar acolo se circulă cu viteză. Cei de la Compania Națională de Drumuri au anunțat că vor muta zebra cam cu 100 de metri înspre Rm. Sărat. De asta nici nu s-a mai trasat cu vopsea după asfaltare. Din câte am înțeles în zilele următoare vor veni să traseze noua zebră. Referitor la pasarelă, în primul meu mandat am fost aproape de a duce una dezafectată de pe la Brănești, lângă București. Am renunțat și pentru că era greu de montat, dar și pentru că am văzut că pe acolo pe unde s-au pus, din comoditate, oamenii nu le folosesc și preferă să riște”.
Citește și articolul: Exclusiv. Încă un lot de autobuze sunt pe drum spre Buzău! Iată câte mai vin și de unde!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Se prea poate sa fie mai sigur din cauza unui al treilea motiv: Comoditatea autoritatilor. Trebuie sa le dea niste bani celor de la Branesti si probabil ca aia nu prea sunt de acord cu para’ndarat. Ar vrea sa faca ei o pasarela la vreun jmecher care ca o vanda pe vreo 4 -5 miliarde.