Nouă stație de autobuz la Piața Săracă! Primarul Toma și directorul Trans-Bus și-au ținut promisiunea

Demers încununat de succes al subsemnatului, demarat în perioada în care a lucrat la Tv Buzău, în urma sesizărilor venite de la cetățeni. De câteva zile s-a inaugurat noua stație de autobuz de la Piața Săracă.

De fapt, e vorba de două stații, fiecare pe câte un sens. Noile stații au fost cerute asiduu de buzoienii din mediul rural care se folosesc de mijloacele de transport din Autogara Sud.

Aceștia erau nevoiți să coboare fie la stația de la gara CFR, fie la cea de la Spitalul CFR, iar de acolo să vină pe jos, cu tot cu sarsanalele pe care le cărau în mâini.

„A dat Domnul să o văd și p-asta făcută. Tare greu a mai fost. Mai țineți minte domnule Tereacă ? Vă sunam la emisiune încă de când erați la Campus și vă ceream stația asta. Iar domnul Bârlă, ce zicea ? Că nu se poate, că e stație peco și altele. Acum de ce s-a putut ? Ce-i mare brînză să înființezi o stație de autobuz ? Nici nu știți cît de mult îi ajută pe oamenii ăștia, sunt bătrîni, bolnavi, tot soiul. Eu opream și înainte aici, mi-am luat și amenzi de la poliție, dar mi-era milă de ei”.

Așa a fost întâmpinat azi reporterul buzoienii. ro în timp ce făcea poze, de șoferul unui maxi taxi oprit în stație.  

Pentru înființarea acestei stații merită felicitați directorul Transbus, Gică Toader, și primarul C-tin Toma. „V-am promis domnule Tereacă, m-am ținut de cuvânt. Era un lucru de bun simț, când sesizările primite sunt corecte, n-avem cum să nu ținem cont de ele. Să știți că și domnul primar Toma a fost la fața locului și a dat dispoziție să se facă imediat” ne-a spus azi, Gică Toader, directorul Trans-Bus. 

Mai rămâne acum să fie și reparat trotuarul de pe Bd. Republicii, care arată deplorabil și ca șoferii să aibă grijă să nu parcheze în dreptul stației de autobuz.  (Auraș Tereacă)

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.