„Nu am comparat Buzăul cu Oradea și Clujul, ci le-am ales drept modele”
C-tin Toma: „Când am vorbit despre Oradea sau Cluj am vorbit ca de niște modele pentru noi la Buzău! N-am spus că Buzăul e la nivelul lor, ci tinde să ajungă acolo”.
Primarul a ținut să facă această precizare întrucât unii dintre buzoieni i-au mistificat declarația și au comentat-o pe facebook (unii insultându-l grobian) în sensul că Toma ar fi decretat că Buzăul e egalulul Clujului și a Oradei.
„Eu nu am comparat Buzăul cu Oradea sau Clujul, ci am ales aceste orașe ca modele spre care tindem! Pentru a ajunge acolo avem nevoie de multă educație, cultura și multe investiții! Chiar dacă unii, din răutate, văd Buzăul numai în cenușiu, le spun că orașul nostru e pe un drum bun. S-au asfaltat 150 de străzi în 4 ani, ceea ce nu se făcuse în 26 de ani de la Revoluție! Mai este mult de lucru, dar nu vom opri investițiile!”, a adăugat Toma.
Deși primarul a spus că „prin creșterea impozitului pe locuințe, o familie a plătit în plus doar 60-80 de lei/an, sumă care e suportabilă”, mulți buzoieni s-au plâns pe facebook că această mărire le-a creat probleme serioase.
Mai dom primar nu stau toti la bloc,sa plateasca 60 de lei in plus !50 % din 700 de lei parca nu da numai atat!Si pe strada mea nu trec nici macar maturatorii de la RER!Pt ce sa-ti dau bani in plus????
In Cluj, prioritatea investitiilor sunt sanatatea si educatia. La Buzau, banii alocati pentru cluburile sportive este egala suma banilor pentru asfaltari si transport.
In Cluj se organizeaza concerte care aduc bani la buget, la Buzau concertele doar cheltuie bani din bugetul primariei.
Criza asta a adus primaria cu picioarele pe pamant si pare sa o faca sa renunte la cheltuieli nenecesare (cluburile sportive de performanta).
Ca se ne comparam cu Oradea sau Cluj trebuie sa aducem mai multi investitori, sa se creeze locuri de munca bine platite.
Pai stai domne! Cine mistifica? Te-ai reterit la cei ce au comparat Buzaul cu alte orase. Asa ai vrut sa se inteleaga! Caci, de fapt, comparatia este desre modul in cate lucreaza administratia Buzaului si cea din Oradea, Arad, Cluj, etc. Adica desre cat de performant esti matale, cum stii sa obtii finantari, sau cat de util pentru oras cheltuiesti banii!
Lasa ca era bun primarul penal Bosco. Unul dintre cei mai mari edili pe care i-a avut Buzaul. A dezvoltat extraordinar urbea noastra. A asfaltat la greu, a lasat sa functioneze transportul un comun privat cu toate sicriele cu roti (microbuze) alea in conditii deosebite, a schimbat imaginea dezolanta a orasului…a facut iesirea spre Ploiesti super, a concesionat patinoarul „platind” tot primaria concesiunea….si tot asa….in rest carcotasii raman cu carcotelile…dezvoltarea orasului este ireversibila…datorita actualului primar….asa cum este el..bun rau..Sa ne traiasca…si la cat mai multe mandate.
Toma, despre creșterea impozitelor: „Am mers pe cifra apropiată orașelor care ne sunt date de exemplu și cu cu care suntem comparați: Oradea, Cluj, Brașov”
Nu trebuie sa se inteleaga ca primarii din Oradea sau Cluj au facut minuni in orasele lor; in aceste orase s-a construit mai mult de vreo 200 de ani iar in ultimii zeci de ani au venit multi investitori datorita pozitiei de a fi linga granita vestica; au luat si multe fonduri europene fiindca pot asigura o cofinantare mare datorita veniturilor proprii; orice primar ar fi performant in aceste orase
@Auras Tereaca
Daca Toma e asa bun si sfant cum se da..sa faca publice cheltuielile detaliate la Transbus si Compania de apa.
Cand i am solicitat sa faca asta pe buzaucityreport.ro mi a sters contul 🙂
Ce sa inteleg?
Daca nu publici comentariul.. Imi dau seama ca esti complice cu el.
Te salut
Exemplele, pentru a putea fi beneficie, se aleg din randul oraselor (in cazul de fata) similare ca: nr de locuitori, ”pib” local, adica putere de cumparare, paliere de varsta, sex, pregatire profesionala, educatie etc. Cum sa iei model orase universitare, duble ca dimensiune, enorm de avansate economic, din cu totul alta zona geografica si istorica (mentalitate) si sa te miri ca lumea nu e multumita de struto-camila ce iese la final? Asa ca ori incepe cu baza, cu inceputurile, ori se orienteaza spre Ploiesti, Galati-Braila, Iasi, Constanta, Craiova, ca nu e nicio rusine… Rusine este ”tiganeala” si ”balcanismul”, asa cum ne place noua sa numim ceea ce imprumutam prost de la altii.