„Nu mai veniți așa târziu!” | De ce s-a ajuns aici
„Îi rog pe buzoieni să nu mai vină așa târziu la spital. Majoritatea celor cu simptome Covid se prezintă la UPU abia când au afectare pulmonară între 50-70%. Medicilor le e și lor mai greu să-i repună pe picioare. Plus că există și riscul să n-o mai poată face deloc”, a spus azi Claudiu Damian, directorul spitalului din Micro XIV.
De ce se feresc buzoienii de spital
Pentru că se tem că din spital vor lua o boală și mai rea (vezi cazurile de infecții nosocomiale). Sau că la spital vor contracta o tulpină încă și mai agresivă. Adăugați și episoadele tragice provocate de incendii și, mai nou, scandalul pacienților ATI legați de pat. Rezultă, din toate acestea, temerea oamenilor – într-o oarecare măsură îndrituită – de spital. Și statul acasă până când nu se mai poate. Abia atunci se cheamă salvarea.
Adrian Zoican, șef UPU Buzău: „În ultimele zile a crescut numărul pozitivilor și al suspecților. Probabil că suntem, așa cum se zice, la începutul valului trei. Dacă nu mai sunt locuri la ATI, îi ținem pe pacienți la noi la UPU, avem aici ventilatoare. Va veni o perioadă mai dificilă, dar o să trecem și peste asta, să ne păstrăm optimismul”.
Citește și:
”
Eu m am dus de la primele simptome și după un ping pong de patru zile intre medicul de familie,UPU, DSP, Gârlași am ajuns iar la UPU.Aici am fost intampinat de o colega de a dumnealui care cu dispreț și cu în ton nepotrivit m a trimis să mi fac testul la privat, contracost desigur,că ce tot ne înghesuim toți pe capul lor (citat). N am fost pregătit cu un fluturaș de salariu sa i arat doamnei unde și cât plătesc lunar. Se întâmpla la jumătatea lui octombrie a anului trecut și nu cred că s a evoluat; ca să fac testul la stat aveam de așteptat afara la cort min. 24 ore din ce mi s a explicat. HARABABURA, IGNORANȚA, DISPREȚ. Asa va fi mereu din păcate. PS buzoianule.ro nu mai umbla la comentariile mele,cred că sunt decente, chiar mai suntem pe vremurile cenzurii?
Anul trecut in vara, parintii mei s-au dus la UPU pentru ca se simteau rau. Dupa un „control sumar” li s-a spus, citez … „plecati dom’le de aici ca nu aveti niciun Covid, nu va mai prostiti !”…
3 zile mai tarziu, tata era deja pe plasma, iar mama pe oxigen, in sectia Covid de la un alt Spital (serios).
Asa ca, dle Damian, despre ce vorbim aici ???????!!!!!!!!!!
Comentariul lui Tiberiu arată cruntul și tristul adevăr domnule reporter! Din păcate, sistemul medical de stat a devenit proprietatea privată a unor medici și asistente; ei și pilele lor au prioritate, restul …Dumnezeu cu mila! Iar la privat…ai bani, ok, nu ai…pa!
Mare dreptate aveti domnule Florian..spitalul Buzau…Dumnezeu cu mila..
Mare adevăr ai zis Florian! Dacă ești al nimănui nu ai șanse mari în Spitalul Județean!
Sa imi spuna domnul Damian cum se poate ca un pacient ce a fost diagnosticat pozitiv la testul rapid ,în urma recomadarilor telefonice de la Dsp sa se prezinte la Upu ptr recoltare testului normal, pacientul simtindu-se rau de 6 zile, diabetic si hipertensiv, sa fie ținut pe un scaun in cort sa astepte rezultatul testului. Pacientul a plecat acasă pe semnatura, a efectuat testul marțea la Upu si abia in săptămâna următoare a aflat rezultatul. E normal sa nu primesti nici o informație atâta timp? Sa nu mai spun ca testul a fost prelevat in 22, prelucrat in 23 si raspunsul l-am obținut pe 28. Negativ, deși pacientul s-a mai simtit rau încă 10 zile apoi.